”U” Cluj / Pârvulescu s-a întors acasă

Doar patru luni a durat colaborarea dintre Universitatea Cluj şi Eugen Pârvulescu, oficialul alegând să se întoarcă la gruparea din Gorj

Eugen Pârvulescu a părăsit, luni, Universitatea Cluj, iar marți a semnat cu Pandurii Târgu Jiu, fostul său club. Oficialul a dezvăluit pentru Transilvania Reporter motivele pentru care a plecat în vară de la gruparea gorjeană, alături de care a obținut cele mai importante performanțe din ultimii ani.

”Când am plecat de la Târgu Jiu am făcut-o pentru a nu strica atmosfera de la echipă. Acum personajul care atunci m-a determinat să-mi părăsesc echipa de suflet a plecat din Gorj, sper pentru totdeauna. Între mine și acel om nu exista cale de împăcare”, a spus Pârvulescu făcând referire la Petre Grigoraș, fostul antrenor al Pandurilor, demis după ultima etapă din turul campionatului. Pârvulescu a mai spus că perioada petrecută în inima Ardealului l-a marcat într-un mod pozitiv și că ”U” Cluj va fi pentru totdeauna a doua lui casă.

”Crede-ma că m-am despărțit cu lacrimi în ochi de domnul Florian Walter, un om de o calitate extraordinară. Mi-aș dori, sincer, ca toți conducătorii din fotbalul românesc să aibă alături o persoană precum domnul Walter, care m-a susținut și a fost mereu alături de mine și de echipă. Îmi pare rău că trebuie să întrerup colaborarea cu Vlad Munteanu, de acum fostul meu coleg, un om deosebit. Despre suporteri? Cuvintele nu sunt deajuns pentru a descrie ce m-au făcut să simt atât timp cât am fost la Cluj, la Universitatea, cât i-am avut alături”, a adăugat Pârvulescu.

Fostul oficial al ”Șepcilor roșii” a ajuns la Cluj-Napoca la începutul lunii septembrie, după ce în perioada 2010- 1 august 2014 a condus clubul Pandurii Târgu Jiu spre cele mai mari peformanțe din ultimii ani, între care un titlu de vicecampioană a României și calificarea echipei în grupele Europa League.

Distribuie:

Postaţi un comentariu