“U” Cluj, foarte aproape de egalarea a două vechi recorduri 

Actuala generație a Universității Cluj speră să egaleze rezultatele obținute de generațiile cu cele mai bune parcursuri în liga secundă și să reușească promovarea în primul eșalon al fotbalului românesc / Foto Dan Bodea

Universitatea Cluj este la numai două meciuri distanță ca să-și egaleze cel mai bun parcurs din istoria celor 22 de participări (socotind și actualul sezon) în eșalonul secund al fotbalului românesc. Asta, în cazul în care va câștiga sau, în cel mai rău caz, va termina la egalitate următoarele două meciuri de jucat, cel de pe teren propriu, cu FC Argeș acasă și cel din deplasare, cu Petrolul Ploiești.

După victoria de ieri, sâmbătă, 16 martie 2019, scor 2-1, obținută în deplasarea de la Aerostar Bacău, “U” Cluj a bifat a șaptea victorie consecutivă și al 18-lea meci la rând fără înfrângere (13 victorii și 5 egaluri), în sezonul 2018-2019. Ultimul eșec suferit de “U” Cluj în acest campionat a fost înfrîngerea cu 1-2 din deplasarea de la Pitești, cu FC Argeș, meci disputat în 17 septembrie 2018.

Cel mai bun parcurs ale “Șepcilor roșii” în liga secundă este cel din sezonul 1991-1992, cu 20 de meciuri consecutive fără înfrângere (16 victorii și 4 egaluri) între etapele 15-34. Tot atunci au fost consemnate și cele mai nete victorii ale “studenților” în Divizia B, 9-0 cu Electromureș Tg. Mureș și 8-0 cu CSM Borzești, ambele obținute pe teren propriu.

Sezonul 1991-1992 va rămâne cel mai bun sezon în istoria participărilor Universității Cluj în liga secundă. Atunci, chiar dacă a fost penalizată cu două puncte pentru nerealizarea baremului în sezonul 1990-1991 al Diviziei A, “U” a cîștigat lejer întrecerea seriei în Divizia B, promovând la pas în prima divizie, cu o linie de clasament greu de egalat – 26 victorii, 7 remize, o singură înfrângere, cu 82 de goluri marcate și numai 10 primite. În acel sezon, echipa antrenată de Ioan Sdrobiș și regretatul Alexe Uifăleanu, a încasat un singur gol în 17 mecuri jucate pe vechiul Municipal și avut un parcurs fără înfrîngere în cele 17 meciuri din retur!

Totodată, în cazul în care va reuși să câștige următoarele două meciuri programate, cele mai sus amintite, cu FC Argeș și Petrolul, “U” Cluj își va egala parcursul de 9 victorii consecutive, parcurs reușit între etapele 22-30, în sezonul 2009-2010, cu Cristi Dulca antrenor principal. E drept, între aceste succese au fost și două victorii cu 3-0, fără joc, la masa verde, după excluderea din competiție a echipelor Jiul Petroșani și FC Drobeta Turnu Severin.

Rezultate “U” Cluj, etapele 15-34, sezon 1991-1992

  1. “U” Cluj – Tractorul Brașov 3-0
  2. Metrom Brașov – “U” Cluj 1-1
  3. “U” Cluj – Electromureș 9-0
  4. “U” Cluj – Olimpia SM 3-0
  5. CFR Cluj – “U” Cluj 1-2
  6. “U” – Chimica Târnăveni 2-0
  7. Minerul Cavnic – “U” Cluj 0-2
  8. “U” Cluj – Politehnica Iași 3-0
  9. Relonul Săvinești – “U” 0-0
  10. “U” Cluj – ICIM Brașov 4-0
  11. CSM Suceava – “U” Cluj 0-0
  12. “U” Cluj – Foresta Fălticeni 4-0
  13. Armătura Zalău – “U” Cluj 0-1
  14. Aripile Bacău – “U” Cluj 0-3
  15. “U” Cluj – CSM Borzești 8-0
  16. FC Maramureș – “U” Cluj 1-1
  17. U Cluj – Ceahlăul P. Neamț 3-1
  18. Tractorul Brașov – “U” Cluj 1-2
  19. “U” Cluj – Metrom Brașov 2-0
  20. Electromureș – “U” Cluj 1-5

Rezultate “U” Cluj, etapele 22-30, sezon 2009-2010

  1. “U” Cluj – Fortuna Covaci 3-1
  2. Silvania Șimleu – “U” Cluj 0-1
  3. “U” Cluj – Dacia Mioveni 3-1
  4. CSM Rm. Vâlcea – “U” 2-4
  5. “U” Cluj – Jiul Petroșani 3-0
  6. UTA Arad – “U” Cluj 1-3
  7. FC Drobeta – “U” Cluj 0-3
  8. “U” Cluj – Arieşul Turda 2-1
  9. Mureşul Deva – “U” Cluj 0-2

Rezultate “U” Cluj, etapele 8-25, sezon 2018-2019

  1. “U” Cluj – Petrolul Ploiești 3-2
  2. Dacia Mioveni – “U” Cluj 1-1
  3. “U” Cluj – Geto Dacica 1-1
  4. Farul Constanța – “U” Cluj 0-3
  5. “U” Cluj – Dacia U. Brăila 6-1
  6. Ripensia TM – “U” Cluj 1-1
  7. “U” Cluj – ACS Poli TM 4-0
  8. UTA Arad – “U” Cluj 0-4
  9. “U” – Academica Clinceni 3-0
  10. Sportul Snagov – “U” Cluj 0-0
  11. “U” Cluj – CS Balotești 0-0
  12. Pandurii Tg. Jiu – “U” Cluj 1-5
  13. Metaloglobus – “U” Cluj 0-1
  14. “U” – Chindia Târgoviște 3-1
  15. Energeticianul – “U” Cluj 0-2
  16. “U” Cluj – ASU Poli TM 1-0
  17. Luceafărul Oradea – “U” 1-3
  18. Aerostar Bacău – “U” Cluj 1-2

Postaţi un comentariu