”U” Cluj – FC Brașov 1-0, ca în urmă cu un deceniu

Foto: Dan Bodea

Meciul revenirii Universității pe Cluj Arena s-a disputat cu porțile închise. Bucuria revederii cu echipa favorită a fost amânată de autorități care au decis ca până pe 25 noiembrie competițiile să se desfășoare fără asistență. ”U” Cluj a învins cu 1-0 pe FC Brașov, pe noul gazon al celui mai mare stadion al Transilvaniei, exact ca în 2011 când între cele două oponente a avut loc primul meci oficial pe Cluj Arena.

Deși nu au beneficiat de susținerea fanilor trupa lui Eric Linkar a intrat bine în meci și au irosit prima oportunitate în minutul 4, când Blejdea a trimis puțin pe lângă poarta lui Mutu. Ispas și-a încercat norocul din afara careului, iar Ciobanu l-a evidențiat pe portarul oaspeților la jumătatea primei reprize.

Haită a fost aproape de deschiderea scorului, dar același Mutu a avut o paradă salvatoare. FC Brașov a reușit să apară periculos la poarta lui Gorcea abia în finalul primei reprize, dar tânărul portar al Universității a arătat că își merită locul în primul 11.

Meciul s-a reluat de la 0-0 cu și mai mult nerv și tot cu „Șepcile roșii” în prim plan, chiar dacă și oaspeții au arătat că ar vrea să smulgă punct, sau puncte în disputa de pe Cluj Arena. Minutul 57 a adus și singura reușită a meciului. Haită a șutat frumos, din careu, și l-a învins în sfârșit pe Mutu, cel mai bun om al brașovenilor în prima repriză.

De altfel, până la final tot portarul echipei de sub Tâmpa s-a evidențiat prin intervențiile lui la șuturile lui Haită, sau Ribeiro. Alb-negrii au jucat economicos în partea a doua, dar inteligent, suficient cât să obțină victoria care îi apropie și mai mult de obiectiv – accederea în play-off.

Cu 30 de puncte ”U” Cluj a urcat din nou pe treapta a doua a clasamentului, la 6 lungimi în urma liderului Petrolul. Ultimul meci al etapei, Concordia Chiajna – Astra Giurgiu, se joacă marți. În funcție de rezultatul final ilfovenii ar putea trece peste Universitatea Cluj în clasament, la golaveraj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu