“U” Cluj / Boc nu-i vinde acţiunile lui Walter

Emil Boc este decis să nu vândă acţiunile pe care primăria şi Consiliul Local le au la Universitatea Cluj / foto: Dan Bodea

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declinat oferta afaceristului Florian Walter, de cumpărare a pachetului de 0, 5% din acţiunile clubului de fotbal Universitatea Cluj deţinut de primărie şi Consiliul Local.

Patronul Universităţii a ofertat primăria clujeană prin intermediul site-ului oficial al clubului de fotbal oferind pentru acţiunile deţinute de primărie o sumă puţin peste 5.000 de euro însă, Boc a explicat că această tranzacţie nu ar veni în sprijinul lui „U” ci dimpotrivă, instituţia ar avea dreptul să direcţioneze bani doar către clubul CFR la care de asemenea primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca este acţionar.

„Varianta propusă de domnul Walter nu are susţinere. Dacă noi vindem acţiunile pe care le avem la Universitatea rămânem acţionari doar la CFR şi atunci către acest club am putea direcţiona anumite sume de bani. Însă, Legea sportului este în Parlament şi dacă va fi adoptată cu modificările propuse, atunci vom putea să sprijinim financiar şi pe <U>”, a spus Emil Boc.

Edilul municipiului a declarat în repetate rânduri că primăria are pregătiţi câte un milion de lei atât pentru „U” cât şi pentru CFR Cluj, dar că legea nu-i permite să finanţeze două cluburi sportive cu acelaşi obiect de activitate. Oferta lui Florian Walter va fi discutată totuşi în prima şedinţă a Clonsiliului Local, a dat asigurări Radu Constantea, reprezentantul primăriei şi a CL în acţionariatul Universităţii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu