U-BT Cluj-Napoca a cucerit Supercupa României

Sursa foto: Facebook

Campioana României la baschet masculin U-BT Cluj-Napoca a câștigat Supercupa, primul trofeul al noului sezon. Ardelenii s-au impus cu scorul de 89-82 în fața deținătoarei Cupei, CSO Voluntari.

Partida a fost găzduită de Sala Sporturilor din Târgu Jiu și, în ciuda scorului strâns, a fost controlată de la un capăt la celălalt de gruparea ardeleană care s-a aflat la conducere în permanență.

Din tabăra câștigătorilor s-au remarcat Elijah Stewart, autor a 22 de puncte și p recuperări, Patrick Richard a înscris 17 puncte, la fel ca Andrija Stipanovic, care a mai adăugat 7 recuperări și 4 pase decisive. De la ilfoveni s-au remarcat Vlad Moldoveanu și Sarunas Vasiliauskas care au marcat câte 17 puncte și Malcolm Lee autor a 16 puncte.

„A fost minunat, am câștigat, primul trofeu al sezonului pentru care suntem foarte fericiți. Am jucat în fața unei echipe bune astăzi. Au marcat după multe aruncări grele. De cealaltă parte am arătat că putem juca un baschet bun.

Am avut și părți mai puțin bune dar am avut multe meciuri și călătorii și nu ne-am antrenat prea mult. Sper să supraviețium și la meciurile cu Steaua și după ce începe sezonul, Champions League, să avem mai mult timp să pregătim jocurile”, a declarat la finalul partidei Andrija Stipanovici, desemnat cel mai bun jucător al partidei.

Pentru cele două echipe urmează partidele din primul tur al Cupei României. unde U-BT Cluj-Napoca va juca împotriva Stelei, la București, iar CSO Voluntari va întâlni formația CSM Târgu Jiu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu