“U” / Al doilea egal pentru ”U” în Turcia

În cantonamentul din Turcia, Universitatea Cluj își continuă seria de amicale, ultimul terminându-se la egalitate, scor 1-1 cu Haladas din Ungaria / Foto: Dan Bodea

Universitatea Cluj a obţinut doar un rezultat de egalitate, scor 1-1 cu Szombathely Haladas, în cel de al patrulea meci amical disputat în cadrul stagiului de pregătire din Turcia. Adevrsara „Şepcilor roşii” ocupă abia poziţia a XV-a în prima ligă a Ungariei, dar s-a dovedit un adversar incomod pentru fotbaliştii pregătiţi de George Ogăraru.

Ungurii au deschis scorul în minutul 69 prin Jagodic, reuşita care a stabilit şi scorul final aparţinându-i lui Valentin Lemnaru, în minutul 84, tot de la punctul cu var. Deşi au controlat partida de la un capăt la celălalt acesta este al doilea rezultat de egalitate obţinut de Universitatea în Turcia, după cel din primul meci test disputat în compania formaţiei germane Rodinghausen (1-1).

„Pot să spun că avem un nucleu de bază consisten, în jurul căruia se formează echipa, aşa, ca o primă concluzie după cele patru amicale. Mi-a plăcut în jocul de azi atitudinea băieţilor, felul în care au luptat pentru fiecare minge, faptul că au gândit fazele şi au construit cu inteligenţă. Am avut o posesie bună, am ştiut să ţinem de minge şi nu ne-am pierdut cu firea. Lipsesc golurile, însă sunt sigur că vor veni în meciurile care urmează şi, cel mai important, în campionat şi Cupă”, a declarat adminstratorul special, Vlad Munteanu, pentru site-ul oficial.

La această partidă a asistat şi finanţatorul „Şepcilor roşii”, Florian Walter.


Publicitate

Postaţi un comentariu