Transfer / Un rugby-ist tunisian a semnat cu ”U”

Belfekih Wejdi este primul rugby-ist cu origini africane care va evolua la "U" Cluj

Belfekih Wejdi (foto) este cea mai recentă achiziţie a echipei de rugby ”U” Cluj. Sportivul originar din Tunisia este student al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj şi va fi integrat în programul de pregătire a echipei antrenate de Bogdan Cantor.

Tehnicianul universitarilor a declarat că Belfekih Wejdi nu este ultimul transfer şi că la echipa clujeană vor mai ajunge în perioada următoare şi alţi sportivi. „Este un jucător de viteză, bătăios, este de perspectivă şi sunt convins că se va integra în echipă şi în proiectul de dezvoltare a rugby-ului clujean”, a declarat Bogdan Cantor. Belfekih Wejdi va fi prezentat oficial joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu