Tenis / Simona Halep e numărul 2 mondial

Simona Halep este, începând de luni, numărul 2 mondial şi va încerca să egaleze o performanţă veche de 65 de ani la turneul de la Cincinati

Jucătoarea română de tenis de câmp Simona Halep esze începând de luni, 11 august, numărul 2 în clasamntul mondial WTA. Românca a profitat de abandonul chinezoaicei Na Li, care a fost nevoită să renunţe la sezonul american din cauza unei mai vechi accidentări care a recidivat.

Halep are în acest moment 6.785 de puncte în topul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis şi se plasează la 2.365 de puncte în urma liderului Serena Williams (9.150 puncte) însă, această diferenţă se poate micşora simţitor în funcţie de evoluţia sportive românce la turneul de la Cincinati, competiţie în care Simona Halep este cap de serie 2 pe un tablou de 56 de jucătoare.

Turneul de la Cincinati este de categorie Premier 5, cu premii totale în valoare de 2, 4 milioane de dolari. În SUA Halep va evolua direct în turul doi, unde o va întâlni pe învingătoarea din meciul dintre belgianca Kirsten Flipkens şi o sportivă venită din calificări. Pentru Simona Halep aceasta este prima competiţie în care va juca după ce a anunţat, la jumătatea lunii trecute, că va intra într-o minivacanţă, după turneul de la Bucureşti, pe care l-a şi câştigat, în faţa jucătoarei italiene Roberta Vinci.

La cincinati, Simona Halep va încerca să egaleze performanţa Magdei Rurac. Românca a triumfat în turneul american la ediţia din 1949. La ediţia trecută, Simona Halep a atins faza sferturilor de finală, fiind eliminată de liderul mondial Serena Williams, scor 6-0, 6-4.

Distribuie:

Postaţi un comentariu