Tenis / Halep vs Bondarenko, în turul doi la US Open

A doua favorită la câştigarea turneului de la Flushing Meadows, Simona Halep, s-a calificat fără probleme în turul secund al competiţiei de peste ocean, fază în care o va întâlni pe ucraineanca Kateryna Bondarenko, locul 104 în clasamentul WTA. În turul inaugural Halep a trecut de australianca Marina Erakovic, cu scorul 6-2, 3-0. Erakovic a fost nevoită să abandoneze în setul doi, din cauza unor probleme medicale.

Astfel, Simona Halep, a doua jucătoare în clasamentul mondial WTA o va înfrunta pe Bondarenko, în vârstă de 29 de ani, care a eliminat-o în mod surprinzător pe Yulia Putintseva, după o victorie în două seturi, 6-0, 6-3. Kateryna Bondarenko are un singur succes notabil în circuitul profesionist de tenis, victoria de la Birmingham din 2008.

Distribuie:

Postaţi un comentariu