Tempestini junior e pe cai mari

Simone Tempestini a triumfat la Cluj, în Transilvania Rally, obținând al patrulea succes consecutiv în Campionatul Național de Raliuri al României

Echipajul Simone Tempestini – Dorin Pulpea a câştigat Transilvania Rally, a patra etapă a Campionatului Naţional de Raliuri al României. Alergând pe un Ford Fiesta R5, echipajul clujean a urcat pe prima poziție a podiumului în Raliul Transilvaniei 2015 controlând autoritar întrecerea găzduită de Cluj.

Pe poziția secundă a clasamentului competiţiei au terminat Bogdan Marişca secondat de  Carmen Poenaru, deasemenea pe  Ford Fiesta R5. De menţionat că ambele echipaje aparţin echipei Napoca Rally Academy. Liderul team-ului clujean, Marco Tempestini a încheiat Transilvania Rally pe poziţia a patra, iar  Edwin Keleti pe 5.

Victoria de la Cluj este a patra pentru Simone Tempestini și Dorin Pulpea, din tot atâtea disputate în cadrul Campionatului Național de Raliuri al României (CNRR). Tempestini junior are deja un avans considerabil în clasamentul CNRR, fiind în acest an favorit să câștige în premieră competiția națională de raliuri.

La ediţia din acest an a Transilvania Rally s-au înscris la start 49 de echipaje, iar traseul pregătit de organizatori a numărat 11 probe speciale cu o lungime totală de 123 km.

Distribuie:

Postaţi un comentariu