Rugby / “U” Cluj are moral pozitiv înaintea derby-ului nordului

Rugby-ştii de la "U" au învins vicecampioana României, CSM Ştiinţa Baia Mare, într-un meci amical disputat în perioada de pregătire, vineri vor încerca să repete "isprava" în meci oficial în SuperLiga Naţională / FOTO: Dan Bodea

Rugby-ştii de la Universitatea Cluj au un moral foarte bun înaintea confruntării cu CSM Ştiinţa Baia Mare, din cadrul etapei a VII-a a SuperLigii Naţionale. Maramureşenii sunt singura echipă neînvinsă în actuala ediţie de campionat însă, antrenorul clujenilor, Bogdan Cantor, este optimist înanitea acestui joc, iar evoluţiile echipei sale din ultimele partide îl îndreptăţesc să creadă într-un rezultat bun.

„Suntem conştienţi de valoarea echipei din Baia Mare, au un lot foarte bun, iar acest lucru s-a văzut la ultimele lor partide când jucători de echipă naţională, precum Casaba Gal sau Diniş Vârtic au fost doar rezerve pentru Ştiinţa. Baia Mare are o linie de înaintare foarte bună, iar jocul lor pe trei sferturi este de la meci la meci, tot mai bun. Maramureşenii sunt într-o formă sportivă foarte bună, dar şi evoluţiile echipei mele din ultimele trei meciuri îmi dau speranţe şi suntem încrezători că putem face un joc foarte bun şi putem obţine un rezultat pe măsură, vrem cel puţin un punct în acest meci”, a declarat antrenorul Universităţii, Bogdan Cantor.

Revin Dimofte şi Ionescu
Speranţele tehnicianului universitarilor pentru înfruntarea cu Ştiinţa baia Mare sunt motivate şi de revenirile lui Ionuţ Dimofte şi Bogdan Ionescu, jucători care au lipsit din lotul lui ”U” în partida precedentă, disputată la Timişoara în compania campioanei României, RCM.

„Din fericire am reuşit să-i recuperăm din punct de vedere medical pe doi dintre jucătorii importanţi din lot, este vorba despre Ionuţ Dimofte şi Bogdan Ionescu, cărora le-am simţit lipsa în partida de la Timişoara. Avem în continuare accidentaţi, doi dintre aceştia, Răzvan Ailenei şi Nicu Ignea nici nu vor putea fi recuperaţi până la ora partidei cu Ştiinţa, dar lipsa lor va fi compensată de ceilalţi băieţi pentru că fiecare jucător îşi doreşte să intre în teren şi să demonstreze că îşi merită locul în echipă”, a adăugat Bogdan Cantor.

Falnkerul Universităţii Cluj, Claudiu Curcă, a făcut un apel la suporterii echipei, pe care îi doreşte în număr cât mai mare în tribunele Cluj Arena, la partida cu vicecampioana României, Ştiinţa Baia Mare. „Indiferent de adversar, atunci când intrăm în teren ne gândim că trebuie să fim mai buni decât ei. Dacă vom avea şi suporterii în număr cât mai mare alături de noi sunt convins că putem obţine un rezultat bun. De fiecare dată când publicul ne-a susţinut am făcut meciuri frumoase şi nici de această dată nu vom dezamăgi. Un obiectiv realist în această partidă este să obţinem punctul bonus defensiv. Am înscris în fiecare meci cel puţin un eseu şi acest lucru spune mult despre dorinţa noastră de a ne depăşi adversarii”, a punctat Curca.

Managerul echipei universitare, Lorin Cantor, a menţionat importanţa acestui meci din punct de vedere al statisticilor sportive. „<U> este un club cu tradiţie, iar valoarea lotului ne îndreptăţeşte să credem în noi succese. Avem un lot tânăr, de perspectivă, iar o astfel de partidă cu o echipă care în ultimii 5 ani a cucerit trei titluri naţionale este un prilej foarte bun pentru jucătorii noştri mai tineri să demonstreze că merită să joace la acest nivel. Meciul cu Ştiinţa Baia Mare este şi un derby istoric, în condiţiile în care ultimele cinci titluri de campioană au fost câştigate de echipe din Transilvania. Poate unii ne consideră o echipă mică, dar nu este deloc aşa, suntem o echipă cu tradiţie şi ne vom respecta acest blazon”, a punctat Lorin Cantor.

Meciul dintre ”U” Cluj şi CSM Ştiinţa Baia Mare este programat, vineri, 9 mai, de la ora 17:00, pe Cluj Arena. Preţul biletelor este de 10 lei pentru adulţi, respectiv 1 leu pentru pensionari, copii şi tineri până în 18 ani. Un tichet la sectorul VIP costă 40 de lei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu