Rugby / Sesiuni de pregătire teoretică pentru rugbiştii de la ”U”

Cel mai bun arbitru de rugby din România, Vlad Iordăchescu (foto, în picioare în centrul imaginii) a ţinut la Cluj o serie de cursuri teoretice şi practice de aplicare a regulamentului jocului de rugby

Rugbiştii de la Universitatea Cluj îmbină în aceste zile pregătirea centralizată cu o serie de cursuri teoretice susţinute de Vlad Iordăchescu, cel mai bun şi tot odată primul arbitru profesionist din România.

Cavalerul fluierului a participat la câteva dintre antrenamentele echipei pregătite de Bogdan Cantor, dar a avut întâlniri şi cu echipa de tineret a universitarilor, scopul fiind acela de a sprijini programul de pregătire fizică, cu sesiuni teoretice şi practice de aplicare a regulamentului jocului de rugby şi a celor mai noi metode de arbitraj.

Deşi vizita lui Vlad Iordăchescu la Cluj se va încheia abia marţi, acesta a fost deja invitat să conducă şi un „meci şcoală” al echipei de tineret a Universităţii pentru a face mai bine înţelese metodele de aplicare a regulamentului.

„Este o acţiune despre care pot să spun că şi-a atins deja scopul. Jucătorii au fost extrem de receptivi, au avut multe întrebări, s-au arătat foarte interesaţi de multe detalii tehnice care ţin de arbitraj şi aplicarea regulilor jocului. Mă simt foarte bine la Cluj, iar receptivitatea jucătorilor, atât de la prima echipă, cât şi cei de la tineret îmi întăresc convingerea că proiectul <U> este unul foarte ambiţios şi sunt convins că va avea succes”, a spus Vlad Iordăchescu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu