Piţurcă e optimist: “Putem merge la baraj”

Pițurcă crede într-o calificare a României la barajul CM/ Foto: 24-ore.ro

România mai are de disputat două meciuri din preliminariile Cupei Mondiale, contra Andorrei (deplasare) şi Estoniei (acasă). Deşi “tricolorii” ocupă abia locul patru în grupă, Victor Piţurcă are încredere în şansele echipei naţionale de a se califica la baraj.

“Avem şanse reale de a termina pe locul 2, cu amendamentul că trebuie să câștigăm ultimele două jocuri, iar Ungaria și Turcia să nu câștige cu Olanda. Ungaria, dacă va pierde sau va face meci egal, va ieși din cursă”, sunt calculele selecţionerului.

Piţurcă speră la o victorie categorică în faţa Andorrei. “Din fericire, toți băieții sunt apți din punct de vedere medical, dar nu traversează toți o perioadă bună. Sperăm ca în aceste zile să îi facem să joace la cel mai înalt nivel, fizic în primul rând, ca să putem să câștigăm cele două partide. În jocul cu Andorra avem nevoie de cât mai multe goluri. Eu sper să putem să marcăm, dar, în primul rând, avem nevoie de victorie. Vizionând meciurile Andorrei de acasă, am văzut că deja au făcut și ei un salt calitativ. Sunt foarte greu de învins. Olanda a reușit să înscrie primul gol prin Van Persie, abia în minutul 50, fără să aibă prea mari șanse până atunci. Noi trebuie să câştigăm şi cu Estonia”, a subliniat Piţurcă.

România va întâlni Andorra şi Estonia în 11, respectiv 15 octombrie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu