Pandurii readuc Braga la Cluj

După ce a trecut de Vitese, Petrolul va întâlni pe Swansea, în Europa League/ FOTO: Dan Bodea

Pandurii Târgu Jiu va întâlni pe Sporting Braga în play-off-ul Europa League, Petrolul Ploiești va da piept cu galezii de la Swansea, iar Astra Giurgiu va întâlni pe Maccabi Haifa, din Israel, în aceași fază a competiției, conform tragerii la sorți care a avut loc astăzi, la Nyon (Elveția). De departe ghinioniștii tragerii la sorți au fost gorjenii, aceștia urmând să întâlnească formația portugheză care anul trecut a fost adversara CFR-ului în Liga Campionilor. Primul meci va avea loc în data de 22 august, pe Cluj Arena.

 

Fără să fie neapărat o forță în Portugalia, Sporting Braga este o formație care de câțiva ani încoace investește puternic, iar rezultatele nu au întârziat să apară – o finală de Europa League și un titlu de vicecampioană în Liga Sagres, pot fi suficiente argumente pentru ca gorjenii să se teamă de această întâlnire.

 

Nici Petrolul Ploiești nu are o misiune ușoară, urmând să întâlnească formația Swansea, locul 9 în ultima ediție de Premier League și câștigătoare, în premieră a Cupei Ligii Angliei, e drept după o finală cu surpriza competiției, Bradford, venită tocmai din Liga a IV-a. Prima partidă dintre cele două combatante va avea loc pe pământ galez, în 22 august.

 

Astra Giurgiu poate fi surpriza acestei faze a UEFA Europa League.  Sorții le-au hărăzit giurgiuvenilor vicecampioana Israelului, Maccabi Haifa, un adversar mai degrabă accesibil, decât imposibil. La fel ca și Petrolul, Astra va evolua în deplasare în prima manșă, urmând ca returul să se desfășoare la data de 29 august, pe Cluj Arena, oficialii Astrei înaintând această propunere Consiliului Județean Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu