Mitrea, un altfel de Hierro

”Singurul meu regret este că nu am ajuns la Academia Hagi de copil. Mi-aș fi dorit să fac parte din Academie, să fiu junior aici, pentru că este un lucru fantastic tot ce se face la Academia Hagi, copiii sunt învățați tot ce trebuie să știe un fotbalist”, Bogdan Mitrea, internațional al României / Foto: Dan Bodea

Păstrând proporțiile Bogdan Mitrea poate fi comparat ușor cu legendarul Fernando Hierro, fostul fundaș de fier al Realului din Madrid. Sigur, comparația este puțin exagerată, dar există câteva similitudini care îl pot transforma pe căpitanul Viitorului lui Hagi, într-un model de ambiție și, de ce nu, de succes. La fel ca și mult mai celebrul său predecesor, Mitrea evoluează în centrul defensivei și au același instinct de golgheter. Fotbalistul clujean aciuat la Voluntari, este cel mai prolific om al trupei lui Gheorghe Hagi. Are 8 goluri marcate în 14 etape și evoluții impresionante. Hierro are numai în tricoul Spaniei mai multe goluri marcate decât a reușit Ciprian Marica pentru România. 29 de reușite stau în dreptul fundașului spaniol, cu 4 mai multe decât a reușit ”atacantul pur sânge” al ”Tricolorilor”. Între timp și Bogdan Mitrea a ajuns un obișnuit al acțiunilor echipei naționale. Mai trebuie doar să debuteze.

Hagi, elementul comun

Pe vremea când Dan Petrescu, ultimul fundaș-golgheter al României, evolua în Liga I, Gheorghe Hagi era deja transferat la Real Madrid. În Spania Hagi era coechipier cu Fernando Hierro, iar ulterior a ajuns la Barcelona unde a jucat alături de Ronald Koeman, un alt celebru fundaş-golgheter. Ani petrecuţi alături de aceşti monştri sacrii ai gazonului nu aveau cum să nu lase urme. Astăzi Hagi are în curtea propriului său club un jucător cu calităţi identice celor doi uriaşi fotbalişti. În micuţa localitate ilfoveană (Voluntari) Hagi şlefuieşte un nou stoper cu instinct de killer: Bogdan Mitrea. Un jucător care nu-l poate păcăli pe Hagi, omul care le-a văzut aproape pe toate în fotbal. Apărătorul de 27 de ani a înscris o dublă de senzaţie în poarta lui Dinamo, în ultima etapă de campionat şi a fost eroul echipei sale, o postură cu care începe să se obişnuiască. „E frumos să marchezi, e un sentiment pe care aş vrea să-l trăiesc de cât mai multe ori. Nu mi-am propus să fiu golgheterul echipei, eu doar am fost desemnat de antrenor să execut fazele fixe, indiferent că e vorba despre penaltiuri, sau lovituri libere. Cred totuşi că o comparaţie cu Hierro e puţin forţată”, spune Mitrea. Format la juniorii Universităţii Cluj, fotbalistul a explodat destul de târziu. Are deja 27 de ani, sau dacă vreţi este la maturitatea sportivă care îi permite să viseze la mai mult. Fără ifose, Mitrea execută conştiincios tot ce îi cere ilustrul său antrenor, Gică Hagi, care mai nou l-a reprofilat fundaş stânga, poziţie pe care dă un randament excepţional, deşi nu era obişnuit să evolueze în bandă. „Eu sunt fotbalist deci trebuie să joc. Dacă antrenorul îmi cere să joc stoper, acolo voi juca, dacă mă trece în bandă, sau în faţa apărării, voi încerca să-mi fac datoria. Asta e meseria mea”, adaugă Bogdan. Munca asiduă şi sutele de repetări ale fazelor fixe l-au adus pe fotbalistul clujean într-o postură inedită. Cu cele 8 goluri marcate în acest sezon Mitrea este la doar 4 lungimi în spatele liderului clasamentului golgheterilor, Claudiu Keşeru, semn că apetitul ofensiv al antrenorului său i s-a transmis necondiţionat.

Debut mereu întârziat

Bogdan Mitrea devine o certitudine la nivel naţional. După Piţurcă a venit rândul lui Anghel Iordănescu să-l cheme la echipa naţională pentru partida decisivă cu Irlanda de Nord, din preliminariile Euro 2016. Fundaşul-golgheter a primit cu multă bucurie vestea convocării. „Orice jucător visează să îmbrace tricoul echipei naţionale. Am mai fost convocat, dar din păcate încă nu am apucat să şi joc.Sper să vină şi ziua aceea”, punctează Mitrea. O nouă convocare, o nouă oportunitate. Fotbalistul de 27 de ani, a fost convocat şi de Victor Piţurcă pentru turneul din Elveţia de la finalul lunii mai, când România a întâlnit Albania şi Algeria. Apărătorul a rămas atunci pe bancă în ambele jocuri amicale. A urmat convocarea pentru meciul cu Grecia, apoi cel cu Ungaria şi a făcut deplasarea alături de ceilalți „tricolori” şi în Finlanda însă, niciodată norocul nu i-a surâs. Lucrurile par să stea la fel şi acum. Revenit pe banca echipei naţionale după 10 ani, Anghel Iordănescu i-a frân aripile încă de la prima conferinţă de presă. „Mitrea poate să fie golgheterul echipei lui, dar sper că nu se supără dacă spun că nu se ridică la valoarea lui Răzvan Raţ”, a punctat selecţionerul. Cuvintele lui Iordănescu nu au avur darul de a-l descuraja pe Mitrea. „Prin câte am trecut eu de la juniori şi până azi, nu mă mai doboară nimic. Selecţionerul răspunde de rezultatele echipei naţionale, are un obiectiv clar, calificarea, e normal să-şi facă o strategie câştigătoare. Dacă Răzvan Raţ va fi apt de joc sunt convins că o va face la cel mai înalt nivel, este căpitanul echipei naţionale, e normal ca antrenorul să se gândească la el în primul rând. În plus eu joc pe postul de fundaş stânga de puţină vreme. Cred că eu sunt o variantă doar de rezervă pe acest post pe care a mai fost convocat şi Laszlo Sepsi de la ASA Târgu Mureş, care este fudaş stânga de meserie”, a comentat Bogdan Mitrea. În plus fotbalistul clujean este convins că meciul cu Danemarca va însemna şi primul lui joc sub tricolor. „Domnul Iordănescu a spus că va face anumite schimbări la echipa naţională dar în timp. Eu cred că toţi jucătorii care am fost convocaţi vom primi şanse egale. Simt că dacă nu va fi să fie meciul cu Irlanda de Nord, va fi cu siguranţă amicalul cu Danemarca. Sunt pregătit să arăt ce pot, mai trebuie doar să intru pe teren”, încheie Mitrea.

Carte de vizită

Bogdan Mitrea

Bogdan Mitrea

Nume: Bogdan Mitrea
Data nașterii: 29 septembrie 1987
Locul nașterii: Cluj Napoca
Postul pe care evolueayă: fundaș central
Echipe la care a evoluat: Universitatea Cluj (juniori), Bihorul Beiuș, Seso Iara, Seso Câmpia Turzii, CSMS Iași, Viitorul Constanța


Publicitate

Postaţi un comentariu