Meci de gală între fostele glorii ale Olimpiei Satu Mare şi Ferenczvaros Budapesta

Sătmăreanul Szenes Sandor va juca în amicalul de peste o săptămână atât pentru Olimpia cât şi pentru Ferencvaros

Iubitorii fotbalului din Satu Mare vor avea parte, pe data de 23 august, de un regal fotbalistic, când pe stadionul Municipal se vor întâlni fostele glorii ale Olimpei Satu Mare şi ale celei mai titrate echipe din Ungaria, Ferenczvaros Budapesta.

”Evenimentul face parte din cadrul manifestărilor cultural-sportive Partium și cu siguranță va fi pe placul tuturor sătmărenilor pentru că vor putea să-i revadă la lucru pe foștii jucători de la Ferencvaros precum și pe jucătorii Olimpiei din generațiile 1970-2000”, spune Magyar Lorand, organizatorul evenimentului.

Ferencvárosi TC Budapesta (Fradi cum o alintă fanii)  este una dintre cele mai importante echipe de club din Europa Centrală. A fost înființată la 3 mai 1899 în cartierul Ferencváros  din Budapesta, reuşind să câştige de-a lungul anilor 28 de titluri naţionale ale Ungariei și de 20 de ori Cupa. A câștigat de asemenea  Cupa Europei Centrale în anii 1928 și 1937 și Cupa Orașelor Târguri în 1965 după cum a mai disputat două finale, în 1968 Cupa Oraşelor Târguri şi în1975 Cupa Cupelor. În amicalul de peste o săptămână de la Satu Mare nu vor lipsi Végh Z. Szűcs M., Arany, Milovanovic, Dragóner, Desztanik, Bubcsó, Szkukalek, Szeiler, Lipcsei, Szekeres, Keller, Horváth P, Wukovics dar și Szenes Sandor, jucător care va evolua o repriză și la Olimpia.

Născut la Satu Mare, Szenes s-a lansat în fotbalul de performanţă de la Olimpia Satu Mare, când aceasta evolua în Liga Secundă. De aici s-a transferat la FC Bihor după care a jucat în sezonul 1989-1990 la echipa de prima ligă Inter Sibiu. Jocurile bune l-au adus în atenţia echipei Ferenczvaros, pentru care a bifat 57 de meciuri şi a marcat şapte goluri, reuşind să câştige un campionat şi două cupe.

Pe lista Olimpiei se regăsesc peste 60 de jucători din generații diferite printre ei, Keizer, Both, Naom, Sandu Matei, Didi Prodan, Gersternmaier, Fabian precum și antrenorul Emerich Jenei cel care a pregătit Olimpia pentru o scurtă perioadă la începutul anilor 80. Partida se va juca pe durata a două reprize de 30 de minute şi va începe la ora 18.00.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu