Liga Naţională / HCM Baia Mare mărşăluieşte în Liga Naţională

HCM Baia Mare a spăulberat pe HC Zalău, scor 29-21, într-o ultimă repetiţie înaintea meciului cu Thuringer din Liga Campionilor

Vicecampioana României la handbal feminin şi liderul la zi în actualul campionat, HCM Baia Mare, a surclasat formaţia HC Zalău, într-un meci disputat miercuri, în cadrul etapei a VII-a în Liga Naţională.

Au marcat cu toate liniile

Cu gândul la meciul decisiv cu Thuringer din Liga Campionilor, antrenorul HCM-ului a rulat întreg lotul de jucătoare avut la dispoziţie astfel că, pe lista marcatoarelor echipei maramureşene apar nu mai puţin de 12 jucătoare. Gazdele au început în forţă meciul şi aveau deja un avantaj confortabil, scor 5-1 în minutul 8.

Jocul în forţă a băimărencelor a continuat, iarv la pauză handbalistele de la HCM au intrat la cabine la scorul de 16-9. În ciuda avansului liniştitor tehnicianul Costică Buceschi a continuat să ceară atitudine şi agresivitatea din partea elevelor sale care au continuat să marcheze din toate poziţiile, asigurându-şi astfel, cel de al şaptelea succes din tot atâtea meciuri disputate în actuala ediţie de campionat.

Timea Tătar şi Luciana Marin, cu cinci, respectiv patru goluri reuşite au fost principalele marcatoare ale echipei gazdă. Pentru HCM Baia Mare urmează meciul cu Thuringer din Liga Campionilor, decisiv pentru ambele formaţii în lupta pentru accederea în fazele superioare ale competiţiei continentale. Meciul este programat duminică, de la ora 18.00 şi se va disputa în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu