Liga I / I-au dat planurile peste cap lui Grig

Ultimele modificări de program din Liga I de fotbal i-au dat peste cap planurile antrenorului Petre Grigoraş de la CFR Cluj / Foto Dan Bodea

Antrenorul echipei CFR Cluj, Petre Grigoraş, s-a arătat extrem de deranjat de faptul că oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) au schimbat, pentru a doua oară în doar câteva zile, programarea meciului cu Dinamo din cadrul etapei a XIV-a.

Astfel, meciul va avea loc aşa cum fusese stabilit iniţial, pe 8 noiembrie, deşi săptămâna trecută se luase decizia amânării jocului. „Mai aveau un pic şi ne anunţau că jucăm în preziua meciului, <îmbracă-te că nu mai jucăm sau dezbracă-te că jucăm>. Noi am făcut un program, am stabilit şi câteva jocuri de verificare. Vreau să jucăm cât mai multe meciuri, dar să se ştie de la început programul. Nu poţi să vii şi să zici că mâine nu mai jucaţi, iar poimâine că s-a revenit şi jucaţi. În Germania se ştie programul pe cel puţin jumătate de an, iar echipa naţională joacă mereu la turnee finale”’, a răbufnit Grigoraş.

Antrenorul a explicat că şi pentru jucători această schim, bare este la fel de deranjantă deoarece unii dintre ei îşi făcuseră alte planuri pentru următoarea perioadă, ştiind că meciul cu Dinamo va fi amânat.

În plus, o eventuală calificare a României la turneul final al Cupei Mondiale de anul viitor ar aduce noi modificări în programul competiţional intern, lucru care din nou îl nemulţumeşte pe Grigoraş. „Se puteau juca etape intermediare în august, în septembrie. Acum eşti obligat să joci pe 22 decembrie, iar apoi din februarie. Nu e normal. Dacă ai un calendar, nu poţi să-l schimbi că aşa vor muşchii tăi, nu e normal, indiferent ce se întâmplă. Vrem ca naţionala să se califice, dar să fim anunţaţi din timp asupra programului”, a adăugat tehnicianul CFR-ului.

CFR va juca, duminică seară, împotriva celor de la Concordia Chiajna, în etapa a 13-a a Ligii I.

Distribuie:

Postaţi un comentariu