Liga Europa / Bijuteria lui Eric, eliminarea Pandurilor

Eric a marcat golul vieţii împotriva Fiorentinei, dar neatenţiile din finalul jocului au semnat sentinţa gorjenilor, eliminarea din Europa / foto: Dan Bodea

Pandurii Târgu Jiu a pierdut cu scorul de 1-2 meciul cu Fiorentina, din Liga Europa şi a fost eliminată din cea de a doua întrecere continentală. Eric a marcat golul carierei, în minutul 32, foarfecă din marginea careului mare, dar gorjenii au scăpat victoria printre degete în ultimele cinci minute de joc.

La fel ca şi Steaua, Pandurii nu s-au mai concentrat pe final de joc, iar italienii au făcut ce ştiu ei cel mai bine, au marcat de două ori pe contraatac, prin Matos în minutul 86, respectiv prin Valero în minutul 92. Fotbaliştii lui Cristian Pustai au intrat în teren hotărâţi să facă un meci mare şi, chiar au reuşit acest lucru însă, pe final de partidă şi-au pierdut concentrarea şi implicit eliminarea din Europa.

“Parcă suntem blestemaţi. Asta este, suntem o naţie mai indisciplinată, pentru că doar acest aspect a dus la ceea ce s-a întâmplat pe final de joc. Trebuie să ţinem capul sus şi să încercăm să terminăm măcar pe locul trei în această grupă, să arătăm că nu asta este valoarea noastră şi să demonstrăm că nu am jucat în Liga Europa doar ca să fim şi noi aici în trecere”, a spus la sfârşitul meciului antrenorul Cristian Pustai.

În urma acestui eşec Pandurii rămân pe locul 3 în clasamentul grupei, cu un singur punct şi vor juca următoarea partidă pe 28 noiembrie, în deplasare la Dnepr Dnepropetrovsk.

Distribuie:

Postaţi un comentariu