Lenard Berei, printre cei mai buni 16 luptători cadeţi din lume
La Zrenjamin (Serbia) se desfăşoară zilele acestea Campionatul Mondial de lupte greco-romane şi lupte libere pentru cadeţi. Lotul României este format din zece sportivi, printre aceştia numărându-se şi sătmăreanul Lenard Berei.
Lenard a luptat la 100 de kg şi, chiar dacă a fost la primul mare concurs din carieră, a reuşit să se califice între primii 16 luptători la categoria lui. Putea chiar să intre între primii cinci, însă lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul şi, după ce l-a avut în mână pe japonezul Yamamoto Aike, a pierdut la limită, 8-7. Tudor Barbul, cel care-l antrenează pe sătmărean la clubul CS Satu Mare – Cetate Ardud, se declară mulţumit de evoluţia elevului său, însă crede că se putea şi mai bine.
“ Cum am mai spus şi înainte de plecarea la aceste Mondiale, Lenard este un sportiv de mare perspectivă însă s-a văzut tracul la prima lui participare la un concurs de o asemenea anvergură. Sunt mâhnit şi pentru că Federaţia nu a găsit fonduri pentru acreditările antrenorilor de cluburi, fiindcă sunt convins că altcumva aş fi putut să-l îndrum dacă eram lângă el şi nu în tribună. Până la urmă cred că acest concurs a fost o foarte bună şi utilă experienţă pentru el, mai ales că sportivul are doar 15 ani iar adversarii lui au fost toţi de 18 ani.” ne-a declarat antrenorul Barbul.
De menţionat că la categoria lui Lenard au luptat 24 de sportivi. Medalia de aur i-a revenit lui Pataridze Zviad din Georgia, argintul lui Zivanovic Boban din Serbia, iar medalia de bronz lui Makhmudov Beksultan din Kirghistan.
Cea mai bună clasare a unui sportiv român până acum la aceste Mondiale este locul cinci obţinut de Mircea Ionescu la categoria 63 kg.
Opinii
OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii
Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea
De la un palaneț împărțit la trei, în România, la farfuria cu escargots la Ritz
Cineva mi-a reprodus discuția dintre trei tineri studenți care coborau de la Clinici.
Liberalii oficializează segregarea şcolară, în siajul gândirii USR
Guvernul a identificat două nevoi reale. Pe de o parte, copiii au nevoie să fie
Congresul PNL. Cine strică marfa o plăteşte
Nu daţi vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard, îi conjură
Apocalipsa după UNTOLD. Pista de atletism distrusă, iar gazonul de un milion de euro e înlocuit cu unul de 180.000
An după an daunele materiale provocate de cel mai mare festival de muzică electronică
ADVERTORIAL
Gard între vecini: regulile generale și ce trebuie să verifici înainte să începi lucrarea
În satele și orașele din inima Transilvaniei, de la Cluj-Napoca, Turda și Dej, până la
Cum scazi factura la energie în 2026 fără să sacrifici confortul termic
Costul gazului și al electricității a urcat constant în ultimii cinci ani, iar pentru o
Reveniri la Madrid Open 2026: Carlos Alcaraz și Jannik Sinner sunt pe tabloul principal
După un an de absență, Carlos Alcaraz și Jannik Sinner se întorc în turneul de la Madrid.
Destinație de vacanță
Clujul s-a asociat cu județele Alba și Bihor pentru dezvoltarea turistică a Țării de Piatră din Apuseni
Consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de asociere pe 10 ani între județele Alba,
Ofertă irezistibilă pentru un sejur la mare. A început ”Litoralul pentru toți”
Românii pot petrece, începând de astăzi, un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce pornesc
Arteră spre inima Balcanilor (III): Bosnia și Herțegovina, încremenită în proiect
Pe lângă Szeged-Belgrad-Niș-Skopje, o altă arteră care ajunge în inima Balcanilor este prin
Cele mai recente articole

Gard între vecini: regulile generale și ce trebuie să verifici înainte să începi lucrarea

Cum scazi factura la energie în 2026 fără să sacrifici confortul termic

Palme d’Or-ul lui Cristian Mungiu, „FJORD” – proiecție unică în 13 iunie, simultan în 90 de cinematografe din 52 de orașe din România

TIFF transformă Clujul, pentru a 25-a oară, în capitala filmului. Programul complet al festivalului a fost finalizat

De la ruină la simbol european: Castelul Bánffy din Răscruci, dublu premiat pentru restaurarea sa exemplară

Reveniri la Madrid Open 2026: Carlos Alcaraz și Jannik Sinner sunt pe tabloul principal

Psihologia luării deciziilor în jocurile de casino online

Apel pentru donare de sânge pentru un jurnalist clujean

15 jucătoare aflate în TOP 100 WTA – pe tabloul principal la a 6-a ediție a Transylvania Open

Cine mai dă doi bani pe cultură în era AI?