Înfrângere surprinzătoare pentru campioana României

Andreea Voicu (foto, dreapta) a marcat singurul gol al Olimpiei în meciul cu Raheny United/Foto: Dan Bodea

Olimpia Cluj a pierdut , scor 1-2, primul meci din turneul preliminar de Liga Campionilor organizat pe “Cluj Arena”

Pornită ca favorită la câştigarea turneului de la Cluj, campioana României la fotbal feminin, Olimpia Universitatea Tehnică, a pierdut, surprinzător, partida cu irlandezele de la Raheny United. Lipsite de aportul golgheterei Alexandra Lunca, neinclusă pe foaia de joc, “olimpicele” s-au întrecut în ratări şi au trebuit să se recunoască învinse de mai bătăioasele lor adversare din Irlanda, care devin, astfel, principalele favorite la calificarea în turul următor al Ligii Campionilor.

Irlandezele au deschis scorul prin Murray (‘23), dar Olimpia a revenit în joc prin golul reuşit de Andreea Voicu (’62). Se părea că gazdele vor reuşi să înscrie mult aşteptatul gol victorios, însă ocazii bune de a marca au fost ratate, pe rând, de Voicu, Vătafu, Bâtea, Vago sau Corniciuc. Şi cum în fotbal ocaziile ratate se răzbună, irlandezele au reusit să înscrie ele golul de 2-1 prin Shine (’82).

Olimpia Cluj (antrenori, Mirel Albon, Iulian Szekely, Daniel Gherasim), a evoluat în următoarea formaţie: Andrea Părăluţă – Andreea Corduneanu (’60 Adina Giurgiu), Corina Corniciuc, Maria Ficzay, Christine Manie – Ioana Bortan (’83 Anita Pinczi), Alexandra Iuşan (’46 Mihaela Ciolacu) – Mara Bâtea, Ştefania Vătafu, Andreea Voicu – Fanni Vago.

Chiar dacă s-au micşorat, Olimpia mai păstrează şanse de calificare, cu condiţia să câştige, dacă se poate, la scor, meciurile cu Hibernians Malta (joc programat luni, 11 august 2014) şi NSA Sofia (joi, 14 august), iar irlandezele de la Raheny să piardă partida cu bulgăroaicele de la NSA Sofia. Olimpia se poate califica mai departe chiar şi de pe locul secund în grupa de la Cluj, pentru că în “16”-imile Ligii Campionilor se pot califica, pe lângă câştigătoarele celor opt grupe şi două dintre echipele cu cel mai bun punctaj din cele clasate pe locurile doi.

Într-un alt meci al turneului preliminar de la Cluj, NSA Sofia a învins cu 5-0 Hibernians Malta.

Distribuie:

Postaţi un comentariu