În sfârșit, ”U” Cluj are un conducător din rândul suporterilor

Vincențiu Vereș este noul președinte al FC Universitatea Cluj. Propus pentru această funcție chiar de rectorul UBB Daniel David, Vincențiu Vereș a fost votat în unanimitate de membrii Consiliului de Administrație al UBB, 33 de persoane, printre care rectorul, prorectorii şi decanii, anunță ucluj.ro.

Vincențiu Vereş, cel care îl înlocuiește la conducerea universitarilor pe Constantin Răduță, este director general al Centrului de Formare Continuă, Învăţământ la Distanţă şi cu Frecvenţă Redusă al UBB și conferențiar universitar la Facultatea de Științe Economice și Gestiune a Afacerilor (FSEGA) din cadrul departamentului de Management.

Noul președinte al FC Universitatea este primul oficial al clubului care vine chiar din rândul suporterilor. Vincențiu Vereș este de ani de zile unul dintre cei mai mari susținători a echipei ”Șepcilor roșii”.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Ionel Borsan says:

    Sa speram ca perioada de cautari s-a incheiat.HAIDE U FORTZA U.Sint un vechi suporter ,unul dicei care au contrbuit la formarea clubului de suporteri Sepcile Rosii

  2. equalizer says:

    O schimbare benefica.
    Nu stiu insa ce ramane dupa raduta.
    Oricum Veres o sa se confrunte cu un haos organizatoric si financiar la U cluj.Sper sa poata remedia carentele de la club astfel ca jucatorii si intreg staful sa nu fie privati de drepturile materiale asta inclusiv grupele de copii si juniori.

Postaţi un comentariu