“U” Cluj, repetiţie înaintea barajului pentru Liga Naţională
Handbaliştii de la Universitatea Cluj au obţinut două victorii şi au pierdut un meci, în cadrul turneului amical care s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică la Sebeş, competiţie la startul căreia s-au alinita, pe lângă clujeni, echipa gazdă HC Voinţa, CSM Oradea şi Potaissa Turda. În primul joc universitarii s-au impus la limită, scor 30-29, în faţa celor de la CSM Oradea. A venit apoi înfrângerea în faţa Potaissei Turda, scor 29-43, şi au încheiat întrecerea cu un nou succes, scor 30-28, în faţa gazdelor de la Voinţa Sebeş.
“A fost un turneu util la capătul căruia am văzut cum stăm cu pregătirea şi relaţiile de joc. Suntem o echipă în reconstrucţie şi ne dorim să continuăm în Liga Naţională, dar mai sunt multe lucuri de rezolvat. Sunt mulţumit de cum s-au mişcat băieţii, dar e loc de mai bine”, a declarat antrenorul Universităţii Cluj, Liviu Jurcă.
Turneul de la Sebeş a fost câştigat de cealaltă echipă clujeană participantă, Potaissa Turda, care a obţinut trei victorii din tot atâtea posibile. De altfel Potaissa a fost singura echipă din Liga Naţională participantă la competiţie, toate celelalte trei echipe fiind adversare în divizia secundă a viitorului sezon, asta dacă “U” Cluj nu va câştiga la sfârşitul acestei săptămâni turneul de baraj care se va desfăşura la Bucureşti.
Rezultate înregistrate la turneul de la Sebeş:
HC Voința Sebeș – Potaissa Turda 25-41
“U” Cluj – CSM Oradea 30-29
Potaissa Turda – “U” Cluj 43-29
CSM Oradea – HC Voința Sebeș 35-26
HC Voința Sebeș – “U” Cluj 28-30
Potaissa Turda-CSM Oradea 44-34.
Opinii
OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii
Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea
De la un palaneț împărțit la trei, în România, la farfuria cu escargots la Ritz
Cineva mi-a reprodus discuția dintre trei tineri studenți care coborau de la Clinici.
Liberalii oficializează segregarea şcolară, în siajul gândirii USR
Guvernul a identificat două nevoi reale. Pe de o parte, copiii au nevoie să fie
Congresul PNL. Cine strică marfa o plăteşte
Nu daţi vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard, îi conjură
Apocalipsa după UNTOLD. Pista de atletism distrusă, iar gazonul de un milion de euro e înlocuit cu unul de 180.000
An după an daunele materiale provocate de cel mai mare festival de muzică electronică
ADVERTORIAL
Gard între vecini: regulile generale și ce trebuie să verifici înainte să începi lucrarea
În satele și orașele din inima Transilvaniei, de la Cluj-Napoca, Turda și Dej, până la
Cum scazi factura la energie în 2026 fără să sacrifici confortul termic
Costul gazului și al electricității a urcat constant în ultimii cinci ani, iar pentru o
Reveniri la Madrid Open 2026: Carlos Alcaraz și Jannik Sinner sunt pe tabloul principal
După un an de absență, Carlos Alcaraz și Jannik Sinner se întorc în turneul de la Madrid.
Destinație de vacanță
Clujul s-a asociat cu județele Alba și Bihor pentru dezvoltarea turistică a Țării de Piatră din Apuseni
Consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de asociere pe 10 ani între județele Alba,
Ofertă irezistibilă pentru un sejur la mare. A început ”Litoralul pentru toți”
Românii pot petrece, începând de astăzi, un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce pornesc
Arteră spre inima Balcanilor (III): Bosnia și Herțegovina, încremenită în proiect
Pe lângă Szeged-Belgrad-Niș-Skopje, o altă arteră care ajunge în inima Balcanilor este prin
Cele mai recente articole

Gard între vecini: regulile generale și ce trebuie să verifici înainte să începi lucrarea

Cum scazi factura la energie în 2026 fără să sacrifici confortul termic

Palme d’Or-ul lui Cristian Mungiu, „FJORD” – proiecție unică în 13 iunie, simultan în 90 de cinematografe din 52 de orașe din România

TIFF transformă Clujul, pentru a 25-a oară, în capitala filmului. Programul complet al festivalului a fost finalizat

De la ruină la simbol european: Castelul Bánffy din Răscruci, dublu premiat pentru restaurarea sa exemplară

Reveniri la Madrid Open 2026: Carlos Alcaraz și Jannik Sinner sunt pe tabloul principal

Psihologia luării deciziilor în jocurile de casino online

Apel pentru donare de sânge pentru un jurnalist clujean

15 jucătoare aflate în TOP 100 WTA – pe tabloul principal la a 6-a ediție a Transylvania Open

Cine mai dă doi bani pe cultură în era AI?