Handbal / “U” Alexandrion, la primul succes stagional

Florina Chintoan a contribuit cu 5 goluri la victoria echipei sale "U" Alexandrion, scor 32-24 cu Mureşul Târgu Mureş / Foto: Dan Bodea

După şase meciuri în care nu a cunoscut gustul succesului handbalistele de la “U” Alexandrion au obţinut, sâmbătă, prima victorie din actuala ediţie de Ligă Naţională, scor 32-24, în compania noupromovatei Mureşul Târgu Mureş. În ciuda scorului final, fetele antrenate de Ioan Ani Senocico nu au avut deloc un meci uşor, echipa vizitatoare, şi ea fără victorie în actualul campionat, reuşind o primă repriză excelentă, la capătul căreia cele două combatante au intrat la vestiare la scorul de 16-14.

După un început foarte bun al clujencelor, formaţia din Târgu Mureş a reuşit să contracareze aproape perfect jocul gazdelor, vreme de opt minute, şi chiar au condus la un moment dat cu 11-10, în minutul 22. În partea secundă a meciului handbalistele de la “U” Alexandrion nu au mai repetat greşelile din primul mitan, au evoluat mult mai atent atât în ofensivă, cât şi în faza defensivă şi au pus stăpânire totală pe joc.

Cristina Laslo prinde curaj meci de meci şi acest lucru se poate remarca şi în statistici, conducătoarea de joc reuşind nu mai puţin de opt goluri, fiind astfel, cea mai bună marcatoare a clujencelor. S-au mai remarcat de la “U” Alexandrion Popa şi Chintoan, cu câte 6, respectiv 5 goluri. Victoria în faţa Mureşului dinh Târgu Mureş le aduce “studentelor” 3 puncte extrem de importante în clasament, dar şi un salt de două poziţii, până pe locul 10.

Distribuie:

Postaţi un comentariu