Handbal / România a pierdut categoric în faţa Suediei

Cu cele 7 goluri marcate în poarta Suediei, Cristina Neagu nu a reușit să evite înfrângerea României în fața nordicelor / Foto: Dan Bodea

Echipa naţională feminină de handbal a României a întâlnit reprezentativa similară a Suediei în finala Trofeului Carpaţi. A fost adversarul invocat şi de noul selecţioner, Thomas Ryde, dar evoluţia „Tricolorelor” nu s-a mai ridicat la nivelul celei din faţa Braziliei, iar Suedia s-a impus cu scorul de 26-17.

Ca la români, după o victorie strălucitoare în faţa campioanei mondiale, România nu a mai rezistat în faţa nordicelor. Nimic nu a mers în jocul Cristinei Neagu şi a colegelor ei, care nu au mai avut atitudinea din meciul cu Brazilia, astfel că, înfrângerea în faţa Suediei este cu atât mai dureroasă.

Cristina Neagu a fost principala marcatoare a României, cu 7 goluri reuşite în faţa nordicelor. În finala mică, disputată între Germania şi Brazilia, s-a încheiat cu victoria nemţoaicelor, scor 25-20, în faţa Braziliei. Germania şi-a asigurat astfel, medaliile de bronz al Trofeului Carpaţi.


Publicitate

Postaţi un comentariu