Handbal / Potaissa Turda a terminat turul în fotoliul de lider

În vara acestui an echipa masculină de handbal Potaissa Turda a fost la un pas să se desfiinţeze, acum sunt lideri, neînvinşi, în Liga Naţională

Echipa masculină de handbal Potaissa Turda a terminat turul Ligii Naţionale neînvinsă şi în fotoliul de lider după victoria cu scorul de 28-23, în meciul disputat în deplasare, în compania formaţiei CS Caraş-Severin.

Revelaţia actualei ediţii de campionat nu a avut niciun fel de emoţii în partida de la Reşiţa, gazdele reuşind doar în primele 15 minute să pună probleme defensivei clujene. Handbaliştii lui Horaţiu Gal au preluat conducerea, iar la pauză conduceau deja cu 14-11.

Repriza secundă s-a derulat sub semnul unui echilibru aparent, pe fondul unui joc în care turdenii nu au forţat decât atât cât aveau nevoie pentru a obţine o victorie lejeră. Graţie acestui rezultat Potaissa a urcat temporar pe prima poziţie în Liga Naţională cu 29 de puncte, trei avans faţă de campioana en-titre HCM Constanţa, dobrogenii având însă, un meci mai puţin disputat şi şase în faţa celor de la Dinamo Bucureşti.

În cadrul aceleaşi etape cu numărul 11, HCM Minaur Baia Mare a terminat la egalitate, scor 21-21, meciul disputat în deplasare la Bucovina Suceava. Maramureşenii termină astfel, pe poziţia a 9-a turul de campionat, cu 10 puncte acumulate.

Prima etapă a returului Ligii Naţionale de handbal masculin este programată în 8 decembrie, după care competiţia internă se întrerupe, urmând a se relua în 19 ianuarie. În acest interval, între 2-12 ianuarie, echipa naţională va disputa meciuri în preliminariile CM din 2015.

Distribuie:

Postaţi un comentariu