Handbal / N-a fost victorie la inaugurarea sportivă. Foto

Primul eveniment sportiv găzduit de Sala Polivalentă nu a coincis cu o victorie a handbalistelor de la "U" Alexandrion, învinse de Corona Braşov, cu 35-24 / Foto: Dan Bodea

Primul eveniment sportiv găzduit de Sala Polivalentă s-a desfăşurat, duminică, iar combatante au fost handbalistele echipelor ”U” Alexandrion şi Corona Braşov. Partida s-a terminat cu victoria vizitatoarelor care s-au impus cu scorul de 35-24. În ciuda diferenţei valorice a celor două loturi clujencele au reuşit în multe momente ale jocului să ţină pasul cu vicecampioana în exerciţiu a României.

Începutul a fost curajos şi primul sfert de oră s-a jucat de la egal la egal, după care handbalistele de sub Tâmpa au pus stăpânire pe joc şi au mărit diferenţa pe tabela de marcaj constant. Sprijinite de aproximativ 2.000 de suporteri handbalistele lui Ioan Ani Senocico au greşit în momente cheie şi au arătat deficienţe mari de la punctul de 7 metri, nu mai puţin de trei astfel de încercări fiind ratate de „studente”.

Meciul din etapa a XII-a a consemnat astfel, cel de al optulea insucces din actualul campionat şi ”U” Alexandrion se îndepărtează tot mai mult de obiectivul impus la începutul sezonului, calificarea în play-off. Următoarea partidă a clujencelor este programată, miercuri, în deplasare cu HCM Baia Mare.

Urmăriți o galerie foto realizată de Dan Bodea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu