Handbal / HCM Baia Mare merge în Ungaria

Vreme de o săptămână handbalistele de la HCM Baia Mare se vor pregăti în Ungaria, la Debrecen

Profitînd de pauza competiţională datorată participării echipei naţionale feminine de handbal a României la Campionatul Mondial din Serbia, oficialii vicecampioanei HCM Baia Mare au creionat programul de pregătire al echipei, până la următorul meci oficial.

Astfel, băimărencele se vor reuni la Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din localitate, luni, 25 noiembrie, iar în perioada 2-6 decembrie ele vor efectua un stagiu de pregătire în Ungaria, la Debrecen, unde vor disputa mai multe partide test în compania unor adversari ce vor fi stabiliţi la faţa locului.

La revenirea din Ungraia, HCM va fi gazda unui turneu amical, şi în acest caz echipele invitate urmând a fi stabilite ulterior. Liga Naţională este întreruptă deoarece echipa naţională va participa în perioada 7-22 decembrie la turneul final al Campionatului Mondial.

”Tricolorele”, în rândul cărora se regăsesc cinci jucătoare de la HCM Baia Mare, au fost repartizate în grupa D alături de Tunisia, Australia, Germania, Ungaria şi Cehia. Meciurile din această grupă se joacă la Novi Sad.

Distribuie:

Postaţi un comentariu