Handbal / Doar egal pentru ”U”

Handbalistele de la ”U” Alexandrion au terminat la egalitate, scor 30-30, meciul disputat în compania formației din liga secundă a României, HC Alba Sebeș. Înfruntarea dintre cele două formații a fost ultima din cadrul turneului amical organizat la sfârşitul săptămânii  chiar de ”U” Alexandrion, la care a mai partoicipat HC Zalău, campioana en-titre a României, HCM Baia Mare, a declinat invitația în ultimul moment.

Meciul dintre clujence și echipa care evoluează în eșalon inferior a fost extrem de îndârjită, vizitatoarele fiind  la un moment dat la conducere pe tabela de marcaj. Jocul nu a mers nici de această dată, după ce în primul meci al turneului handbalistele pregătite de Carmen Amariei au cedat în fața rivalei HC Zalău, scor 20-25. Sălăjencele au învins și în cel de al doilea meci, 36-23, în fața celor de la Alba Sebeș și au câștigat astfel, turneul de la Cluj.

Liga Naţională de handbal feminin se va relua la sfârşitul săptămânii viitoare, când sunt programate meciurile primei etape a returului sezonului regulat. Primul joc oficial din anul 2015 pentru „U” Alexandrion Cluj va avea loc pe 10 ianuarie, în deplasare, în compania formaţiei HCM Roman, ocupanta locului 5 la finalul turului Ligii Naţionale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu