Gloria joacă cu Unirea Tărlungeni

Staff-ul tehnic al Gloriei Bistrița caută formula de echipă cu care să atace promovarea în Liga I/ FOTO: Dan Bodea

Divizionara secundă Gloria Bistrița joacă, mâine, primul amical di cantonamentul de la Brașov, unde efectuează în aceste zile un stagiu de pregătire centralizată. Adversara ardelenilor este Unirea Tărlungeni. Cele două formații ar fi putut fi adversare în Liga a II-a, însă, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a repartizat echipa brașoveană, proaspăt promovată în eșalonul second, în seria I.

 

În cantonamentul de la Brașov echipa antrenată de Sandu Negrean și Cristian Coroian mai au programate alte două meciuri test. Marți 20 august, Gloria va întâlni pe ASA Târgu Mureș, iar joi (22 august) vor înfrunta Corona Brașov, echipă antrenată de fostul technician al bistrițenilor Nae Manea. Principalul Gloriei, Sandu Negrean a mărturisit că este în căutarea formulei de echipă și că speră ca la finalul stagiului de pregătire să aibă conturat un prim 11.

 

”Am stabilit aceste amicale tocmai pentru a închegha o echipă. Sunt trei adversari cu stiluri diferite, cu obiective diferite, adică exact ce ne doaream pentru a putea vedea la ce nivel suntem în momentul de față. Este foarte posibil ca la fața locului să mai programăm una sau două partied, să vedem dacă vom reuși acest lucru”, spune Sandu Negrean.

 

Lotul Gloriei Bistrița, care se pregătește în aceste zile la Brașov este următorul: Albuţ, Oghinciuc, Pop, Ţîrcă, Echim, Hlinca, Matei, Fizeşan, Berceanu, Polgar, Sănmărtean, Budăcan, Mariş, Stancu, Antonescu, Feher, Brumă, Chiţu, Curtuiuş, Antonache, Nalaţi, Mărginean, Chibulcutean, Roşu, Bucur.

 

În precedentele meciuri amicale bistrițenii au obținut trei victorii (5-0 cu Sănătatea Cluj, 3-0 cu Unirea Dej și 4-0 cu FC Zalău) şi două rezultate de egalitate, 0-0 cu Avântul Reghin şi 2-2 cu Seso Câmpia TurziiRevenirea la Bistrița este programată pentru data de 23 august, iar Liga a II-a va începe în 7 septembrie, Gloria evoluând în etapa inaugurală, în deplasare, cu CS U Craiova.

Distribuie:

Postaţi un comentariu