Fotbal / Răzvan Burleanu e noul preşedinte al FRF

La doar 29 de ani Răzvan Burleanu l-a învins pe Vasile Avram în lupta pentru preşedinţia FRF şi-l înlocuieşte în această funcţie pe Mircea Sandu

Cel mai tânăr candidat la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost ales, miercuri, şef al forului de la Bucureşti. Noul preşedinte a trebuit să aştepte două tururi până să-şi vadă visul împlinit.  În „finala” pentru supremaţia fotbalului românesc membrii Adunării Generale a FRF i-au acordat 113 voturi, în timp ce contracandidatul său, Vasile Avram, a primit doar 58 sufragii.

În primul tur, Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, obţinuse 72 de sufragii, Vasile Avram a primit 59 de voturi, în timp ce Gheorghe Chivorchian a primit 29 de voturi. Sorin Răducanu nu a primit niciun vot, iar Marcel Puşcaş s-a retras din cursă încă înainte să înceapă alegerile, nu înainte de a-şi sfătui susţinătorii să îl voteze pe Burleanu.

Şi Chivorchian şi-a îndemnat susţinătorii să voteze în al doilea tur „pentru viitor”, pentru Răzvan Burleanu. Burleanu devine astfel al doilea preşedinte al FRF după 1990, înlocuindu-l pe Mircea Sandu, care a condus fotbalul românesc timp de 24 de ani. Răzvan Burleanu s-a născut pe 1 iulie 1984 la Bacău şi este fiul fostului jucător de primî ligă Gică Burleanu.

Noul şef al FRF a jucat fotbal la Centrul de copii şi juniori a grupării FCM Bacău, iar la vârsta de 14 s-a înscris la cursurile Şcolii de Arbitri şi chiar a practicat această meserie până la vârsta de 19 ani. Este licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti.

A lucrat succesiv la Primăria municipiului Bacău, Parlamentul României – Comisia juridică, Autoritatea Electorală Permanentă, Administraţia Prezidenţială – Departamentul pentru minorităţi naţionale. Din 2008 este co-preşedinte al Institutului European pentru Democraţie Participativă – Qvorum.

De la începutul anului 2012 este preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal, fiind ales ulterior preşedinte al Federaţiei Europene de Minifotbal şi vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Minifotbal.

Sandu va primi o pensiue cât un buget de liga a III-a
Detronat de la conducerea Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu va beneficia de un pachet de beneficii extravagant, dar adoptat de Comitetul Executiv. Renta anuală a fostului preşedinte al FRF va fi de 75.000 de euro.În plus, Sandu are dreptul de a administra un etaj al unui sediu FRF, va avea o limuzină la dispoziţie şi benzină decontată indiferent de numărul de kilometri parcurşi, diurnă de 500 de euro/zi pentru deplasări în străinătate.

De asemenea, orice intervenţie chirurgicală sau recuperare medicală va fi plătită de FRF, va dispune de personal anjagat cu salarii în limita a 5.000 de lei lunar, deplasări la meciurile echipei naţionale cu decontarea cazării la hotel de cinci stele. Mircea Sandu a condus FRF din august 1990, el hotărând să nu mai candideze pentru un nou mandat.

Distribuie:

Postaţi un comentariu