Fotbal / E oficial, Dinamo scoasă din Europa, CFR i-ar putea lua locul

La capătul unui sezon ce părea compromis fotbaliştii de la CFR au motive de bucurie, ar putea evolua în cupele europene, după excluderea lui Dinamo / FOTO: Dan Bodea

Şeful Comisiei de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, Viorel Duru, a anunţat că va cere la UEFA scoaterea clubului Dinamo din cupele europene, după ce patronul grupării bucureştene a cerut intrarea clubului în insolvenţă. Alb-roşii nu vor avea însă, probleme să evolueze în Liga I dacă vor face dovada că nu au datorii către angajaţi şi către stat.

De această situaţie va profita CFR Cluj, ardelenii fiind prima echipă după Dinamo în clasament, fapt ce le dă dreptul să participe în competiţiile continentale intercluburi pe locul rămas vacant, după excluderea bucureştenilor. Antrenorul vişiniilor, Vasile Miriuţă, a declarat că nu se bucură pentru această oportunitate, dar că echipa sa este pregătită să facă faţă în Europa.

„Eu am jucat la Dinamo, am prieteni acolo, nu pot să mă bucur pentru răul lor, dar dacă CFR va avea această posibilitate să joace în cupele europene, vom fi pregătiţi”, a spus Miriuţă. Înaintea ultimei etape din Liga I de fotbal, CFR se situează pe poziţia a 5-a a clasamentului, cu 51 de puncte şi va întâlni, miercuri, în deplasare, pe Săgeata Năvodari.

Distribuie:

Postaţi un comentariu