Fotbal / CFR lasă mândria deoparte. Intra în insolvenţă

Oficialii CFR-ului au solicitat intrarea clubului în inslovență / Foto: Dan Bodea

Oficialii clubului de fotbal CFR Cluj au demarat procedurile pentru intrarea clubului în insolvență, la mai bine de o jumătate de an distanță de la refuzul inițial de a lua în calcul această variantă de salvare a grupării feroviare. Dacă în vara anului trecut atât finanțatorul Paszkany Arpad, cât și președintele Iuliu Mureșan vedeau această soluție de ieșire din criza financiară, drept una nepotrivită pentru un club care a avut rezultate impresionante în ultimii 8 ani, acum aceași oficiali privesc insolvența ca ultima soluție pentru ca CFR să nu dispară.

Dacă planul de reorganizare va fi aprobat și va fi demarată procedura de intrare a clubului în insolvența, vișinii vor deveni a cincelea club condus de un administrator judiciar, după ”U” Cluj, Oțelul Galați, Dinamo și Rapid București. În acest moment datoriile clubului CFR către furnizori de servicii, foști jucători și antrenori, dar și către fiscul din România, se apropie de 20 de milioane de euro.

Pe durata insolvenţei, clubul CFR nu va putea evolua în cupele europene şi va trebui să respecte cu stricteţe planul de reorganiare întocmit de administratorul judiciar. În tabelul amintit vor fi incluşi, nominal, creditorii, iar pe baza acestuia creditorii vor fi acceptaţi la masa credală.

După ce va fi aprobat tabelul nominal de către Judecătorul sindic, administratorul judiciar va trebui să facă un plan de reorganizare care va fi supus din nou aprobării Judecătorului sindic. În cazul în care planul nu va fi aprobat, clubul intră automat în faliment, iar bunurile mobile şi imobile ale clubului vor fi scoase la licitaţie.


Publicitate

Postaţi un comentariu