
Dulca se ia în piept cu trecutul: “Vreau cele trei puncte cu Universitatea”

Cristi Dulca i-a declarat război fostei sale echipe, Universitatea Cluj.
Faţă în faţă cu trecutul. Cristi Dulca îşi va înfrunta mâine echipa de suflet, „U” Cluj, pe care a pregătit-o în două rânduri (2009-2010 şi 2012). Clujeanul a îmbrăcat tricoul alb-negru şi din postura de jucător, în perioada 2001-2002. Tehnicianul lui Gaz Metan susţine însă că nu e loc de emoţii şi menajamente. Fostul internaţional e decis să obţină cele trei puncte la finalul jocului de mâine. „E un meci mai special pentru mine, pentru că „U” e ultima echipă pe care am antrenat-o, iar fiul şi nepotul meu joacă acolo. Îmi doresc să câştig cu Universitatea, sunt profesionist şi încerc să îmi fac cât mai bine treaba la Gaz Metan”, a susţinut Dulca.
Mediaş, neînvinsă de patru etape
Pe elevii lui Ionel Ganea îi aşteaptă o deplasare grea la Mediaş. Gaz Metan e neînvinsă de patru jocuri, iar în runda precedentă a reuşit să se impună pe terenul Coronei Braşov (2-1), victorie care a scos-o din zona retrogradării. „E un meci important pentru noi. Venim după patru jocuri în care nu am pierdut, am reuşit să obţinem şi o victorie preţioasă în deplasare şi trebuie să ne menţinem pe aceeaşi linie. Trebuie să rămânem concentraţi pe obiectivul nostru”, a transmis tehnicianul „lupilor negrii”.
„U a dovedit că are potenţial”
De cealaltă parte, „U” Cluj vine după un joc bun prestat în derby-ul cu CFR Cluj. Doar neşansa a făcut ca „şepcile roşii” să nu-şi adjudece cele trei puncte la finalul partidei. „Nu va fi un joc uşor. Chiar dacă au plecat şi au venit mulţi jucători, „U” a demonstrat în meciul cu CFR că are potenţial. Încet, încet îşi vor reveni. Au câţiva jucători individuali foarte buni, precum Borza, Mendy sau Lemnaru, care oricând pot să facă diferenţa pe teren”, trage semnalul de alarmă Cristi Dulca. Tehnicianul ştie care sunt atuurile echipei sale în faţa „studenţilor”. „Trecem printr-o perioadă foarte bună, suntem pe val şi suntem o echipă mai experimentată”, crede clujeanul, care nu poate conta însă pe serviciile lui Thaer Bawab şi Dan Roman, ambii accidentaţi.
[stextbox id=”custom” caption=”Nu mi-a fost teamă de demitere”]Gaz Metan a avut un început de sezon dezastruos, la fel ca Universitatea Cluj. În primele trei runde, trupa din Mediaş a pierdut surprinzător în faţa nou-promovatelor Săgeata Năvodari (0-1), FC Botoşani (1-2) şi ACS Poli Timişoara (1-2). Dulca nu a simţit însă nicio clipă că ar putea fi demis de la cârma medieşenilor. „Nu mi-a fost teamă de demitere. Nu s-a pus niciodată această problemă. Era incredibil dacă reuşeam să adunăm puncte în primele trei etape, în condiţiile în care ne-au plecat jucători importanţi şi am avut mulţi accidentaţi. Să nu uităm că i-am pierdut pe Eric şi Breeveld, care joacă meci de meci la Pandurii şi o fac foarte bine”, a explicat tehnicianul clujean.[/stextbox]
Cele mai recente articole
Spectacole de teatru, proiecții de film, conferințe și lansări de carte la FRAME (Festivalul Universitar de Teatru și Film la Cluj-Napoca)
Mișcare, inspirație și distracție timp de patru zile, la Cluj-Napoca, la Sports Festival
20 de evenimente, 400 de artiști, 10 premiere și spectacole la mizeul nopții la cel mai longeviv festival de operă în aer liber din România
Ce costume de baie să porți dacă ești însărcinată? Iată 3 modele
Ai nevoie de kit complet de perne auxiliare pentru Seat Exeo sau Arosa? Găsești la Air Power
Mitropolitul Andrei: „Să ne curățim simțirile”
„Adevărata luptă se duce nu pe câmpul de bătălie, ci în sufletele noastre”
[P] Comunicat de presă lansare proiect „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Porți deschise la teatrele din Cluj, de Ziua Mondială a Teatrului
O aventură imersivă în lumea dispărută a dinozaurilor
Opinii
OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii
Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea
De la un palaneț împărțit la trei, în România, la farfuria cu escargots la Ritz
Cineva mi-a reprodus discuția dintre trei tineri studenți care coborau de la
Liberalii oficializează segregarea şcolară, în siajul gândirii USR
Guvernul a identificat două nevoi reale. Pe de o parte, copiii au nevoie să fie
Congresul PNL. Cine strică marfa o plăteşte
Nu daţi vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard, îi conjură
Apocalipsa după UNTOLD. Pista de atletism distrusă, iar gazonul de un milion de euro e înlocuit cu unul de 180.000
An după an daunele materiale provocate de cel mai mare festival de muzică
ADVERTORIAL
Ce costume de baie să porți dacă ești însărcinată? Iată 3 modele
Este vara și gândul îți zboară deja la vacanța de la mare, la relaxare pe plajă sau o
Ai nevoie de kit complet de perne auxiliare pentru Seat Exeo sau Arosa? Găsești la Air Power
Conduci un model de Seat? Poate chiar Exeo sau Arosa? În cazul acesta, rândurile de mai jos
Mitropolitul Andrei: „Să ne curățim simțirile”
„În decembrie 1989, tinerii care demonstrau pe străzi, îngenuncheau, ziceau „Tatăl
Destinație de vacanță
Clujul s-a asociat cu județele Alba și Bihor pentru dezvoltarea turistică a Țării de Piatră din Apuseni
Consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de asociere pe 10 ani între județele Alba,
Ofertă irezistibilă pentru un sejur la mare. A început ”Litoralul pentru toți”
Românii pot petrece, începând de astăzi, un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce
Arteră spre inima Balcanilor (III): Bosnia și Herțegovina, încremenită în proiect