Două victorii pentru Potaissa Turda în ultimele amicale dinaintea startului noului sezon

Foto: Dan Bodea (Arhivă)

Vicecampioana României la handbal masculin, Potaissa Turda, a disputat ultimele meciuri de verificare înaintea startului în noul sezon al Ligii Naționale. Clujenii au disputat două amicale cu CSU Suceava și le-au câștigat pe amândouă.

Joi, în prima întâlnire, trupa lui Horațiu Gal s-a impus cu 30-27 la capătul unei partide echilibrate. Cele două oponente au mers cap la cap, în condițiile în care clujenii au rulat întreg lotul de jucători, unii dintre aceștia de la echipa a doua. La pauză a fost 14-14, iar în repriza a doua galben-albaștrii au controlat disputa fără să forțeze prea mult pentru a evita eventuale accidentări.

Vineri, în cea de a doua întâlnire, Potaissa a abordat puțin diferit meciul. Oaspeții au condus cu 1-0 și a fost singura dată când au fost la conducere. Vicecampionii au exersat mai multe dispoziții tactice și au controlat jocul, din nou evitând să tureze motoarele la maximum.

Meciul de vineri, ultimul test înaintea noului campionat, a fost adjudecat de Potaissa cu scorul de 32-30 prin golurile lui Ghiță (7), Pavel (5), Thalmaier (4), Cîntec (4), A.Ghivil (4), Dragas (2), Dumitriu (2), Lazăr (1), C.Ghivil (1), Pop (1), Totoi (1). Liga Națională masculină de handbal începe săptămâna viitoare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu