De trei ori argint la “europenele” de haltere

Ilie Ciotoiu a salvat onoarea sportului cu greutăți din Cluj, reușind o “triplă” de argint la CE de haltere de la Limassol / Foto: Denisa Felecan

Ilie Ciotoiu, sportiv originar din Iași, dar legitimat de un an de zile la Clubul Sportiv Municipal din Cluj, a cucerit, luni seara, trei medalii de argint la Campionatele Europe de haltere pentru juniori și tineret, competiție aflată încă în desfășurare la Limassol (Cipru). Concurând la capacitatea sa maximă, Ilie Ciotoiu a reușit să urce de trei ori pe podiumul de premiere în limitele categoriei 56 de kg, clasându-se pe locul doi la toate cele trei stiluri de concurs: smuls – cu 102 kg ridicate, aruncat – cu 122 kg ridicate și total – cu 224 kg. La aruncat, Ciotoiu a încercat și un record personal, 130 kg, ratând de puțin ridicarea halterei deasupra capului. Ciotoiu are 19 ani, este component al lotului național de juniori al României și se pregătește din decembrie anul trecut la CSM Cluj cu profesorul Ionuț Felecan, cel mai titrat antrenor clujean de haltere din ultimii 25 de ani.

12 medalii pentru sportul olimpic clujean în 2014

Cu “tripla” de argint reușită de Ilie Ciotoiu la CE de haltere din Cipru, zestrea sportului olimpic clujean pe anul 2014 la CE și CM (juniori, tineret, seniori) numără 12 medalii: 2 de aur, 8 de argint, 2 de bronz.

Aceste medalii au fost cucerite de următorii sportivi: Cristina Laslo (aur, CM de handbal, junioare), Rareș Șipoș (o medalie de aur și trei de argint la CE de tenis de masă, juniori), Alexandra Pop (o medalie de argint la CE de judo, junioare și una de bronz la CM de judo, junioare), Ștefania Dobre (argint la JO de tineret și juniori, la judo), Ana Maria Pavăl (bronz, la CE de lupte libere, seniori) și Ilie Ciotoiu (trei medalii de argint la CE de haltere, juniori).

Rezumând, avem șase sportivi medaliați (patru  fete și doi băieți), legitimați la doar două cluburi, CS „U” Cluj și CSM Cluj, 11 medalii cucerite în competiții internaționale oficiale de juniori și una singură câștigată la un campionat european de seniori.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu