Cupa României / ”U” – CFR, meciul reabilitării

"U" Cluj a terminat neînvinsă manşa întâi din semifinale Cupei României, scor 0-0 şi pornesc favoriţi în returul de pe Cluj Arena / Foto: Dan Bodea

Universitatea Cluj şi CFR îşi dispută, miercuri 1 aprilie, un loc în finala Cupei României. Manşa a doua a semifinalei dintre cele două echipe se va disputa pe Cluj Arena, de la ora 21.30, şi porneşte de la scorul de 0-0, cu cât s-a terminat meciul tur.

În plus, aceste meci poate fi semnalul reabilitării uneia dintre combatante. Ambele formaţii au început dezastruos anul 2015, niciuna dintre echipe nereuşind să câştige vreun meci de la reluarea campionatului. Mai mult, alb-negrii nu au înscris niciun gol.

„Este meciul care poate schimba istoria acestui club, iar jucătorii pot şi trebuie să demonstreze că ultimele evoluţii au fost o întâmplare nefericită. Pentru tot ce înseamnă <U> ca şi stare de spirit un meci în semifinalele Cupei cu CFR este o şansă cu care te întâlneşti poate odată în viaţă. Nu avem trofee ca şi CFR, dar avem o stare de spirit iar acest lucru e cel mai important atu al nostru.

Eu am crescut aici la acest club şi ştiu ce înseamnă un astfel de meci. Începem meciul cu şanse egale şi pornim de la ideea de a nu primi gol, sper să fie o bucurie pentru noi”, a declarat Adrian Falub, tehnicianul universitarilor. Antrenorul „studenţilor” a făcut un apel către fanii echipei sale, să vină în număr cât mai mare la stadion şi să-şi încurajeze favoriţii, iar la final să sărbătorească împreună calificarea în ultimul act al Cupei României.

Organizatorii acestui eveniment au anunţat că până marţi, la ora 15.00, se vânduseră 6.000 de bilete, mult peste media de asistenţă din actualul campionat.

Distribuie:

Postaţi un comentariu