Cupa României / Potaissa Turda – U Bucovina în optimi

Potaissa Turda şi HCM Constanţa ar putea să se întâlnească în sferturile de finală ale Cupei României la handbal masculin, conform tragerii la sorţi de marţi

Revelaţia actualei ediţii a Ligii Naţionale de handbal masculin, Potaissa Turda, va întâlni formaţia Universitatea Bucovina Suceava în faza optimilor de finală ale Cupei României, conform tragerii la sorţi care a avut loc, marţi, la sediul Federaţiei Române de Handbal.

Turneul final al competiţiei va fi găzduit de Sala Sporturilor din Ploieşti şi de cea din Strejnic şi se va desfăşura în perioada 5 – 9 martie. Misiunea clujenilor pare una extrem de facilă, gruparea din nordul Moldovei fiind codaşa clasamentului Ligii Naţionale.

Dacă va accede în faza superioară a Cupei, Potaissa va da piept cu învingătoarea dintre HCM Constanţa şi Energia Pandurii Târgu Jiu, capul de afiş al optimilor. Într-o altă partidă din aceaşi etapă HCM Minaur Baia Mare va întâlni pe HC Odorhei. Învingătoarea din această confruntare va întâlni în sferturile de finală câştigătoarea dintre CS Caraş Severin şi HC Vaslui.

Finala Cupei României, ediţia 2014, se va disputa duminică, 9 martie, la Ploieşti.

Distribuie:

Postaţi un comentariu