Cluj Arena, cel mai mare stadion al Transilvaniei a trecut testul UEFA pentru organizarea de meciuri la CE U21

Foto: Dan Bodea

O delegație a UEFA (Union of European Football Associations) a vizitat recent Cluj Arena în vederea verificării condițiilor oferite pentru desfășurarea viitorului Campionat European de Fotbal U21.

Prezenți la Cluj, delegații forului continental de fotbal au inspectat stadionul și au evaluat hotelurile și bazele de antrenament care ar putea fi folosite pentru turneu. Totodată, aceștia au urmărit și alocarea spațiilor din interiorul arenei, conform ghidului UEFA. La finalul vizitei, concluziile reprezentanților celui mai important for fotbalistic al continentului au fost favorabile.

„E un prim test pe care l-am trecut cu succes în perspectiva găzduirii acestui important campionat european. Atât experiența dobândită deja prin organizarea cu succes a numeroase evenimente majore cât și investițiile făcute constant își spun cuvântul.

Suntem mai mult decât pregătiți pentru a găzdui la Cluj un nou regal fotbalistic. Dispunem, fără îndoială, de dotările și facilitățile necesare derulării în cele mai bune condiții a competițiilor sportive de la cel mai înalt nivel”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

România va organiza turneul final al Campionatului European de fotbal U21, din 2023, alături de Georgia, iar la Cluj-Napoca vor juca meciurile uneia dintre grupe. Astfel, România devine singura țară europeană gazdă a două turnee finale de EURO U21, după europeanul găzduit în 1998.

Acest campionat european se adaugă altor importante competiții sportive derulate pe arena din inima Transilvaniei, respectiv Campionatul European de Atletism pe Echipe, Campionatul Balcanic de Atletism pentru Seniori, Campionatului Balcanic de Atletism pentru Juniori 1, Campionatele Internaționale de Atletism ale României „Iolanda Balaş Soter”, Campionatul Național de Atletism, Maratonul Internațional Cluj-Napoca, meciuri ale echipei naționale cu reprezentativele din Spania, Chile, Danemarca, Muntenegru și numeroase alte competiții naționale și internaționale de înalt nivel.

Distribuie:

Postaţi un comentariu