Cinci înfrângeri în două zile

Rugbyștii clujeni au ratat medaliile de bronz în Cupa Regelui, după înfrângerea (13-31) cu CSM Olimpia București / Foto: Dan Bodea

Echipele clujene, de rugby, baschet masculin și feminin, fotbal, sau handbal, au pierdut toate meciurile disputate la sfârșitul săptămânii. La Tărlungeni, Universitatea Cluj nu a reușit să mai producă o surpriză, după succesul din etapa inaugurală a Ligii a doua, când au câștigat la Târgoviște cu scorul de 1-0. Trupa de copii pregătită de Marius Popescu a cedat la limită (0-1) cu echipa Brașoveană și a înregistrat astfel, al doilea eșec consecutiv în eșalonul secund.

A urmat finala mică din Cupa Regelui la rugby, competiție în care echipa antrenată de Horea Hâmpea și Bogdan Bălan avea ca obiectiv câștigarea medaliei de bronz. ”Studenții” au cedat, însă, cu 13-31 în fața formației CSM Olimpia București și au ratat astfel oportunitatea de a-și adăuga o nouă medalie în palmares, după 111 ani de așteptare. Meciul a fost totuși echilibrat, iar după primele 40 de minute de joc, alb-negri au inyrat în avantaj la cabine, scor 10-9.

A urmat o repriză secundă mai puțin fastă, și bucureștenii au obținut victoria și medaliile puse în joc. Nici în Liga Națională de handbal feminin nu stăm mai bine. CS Universitatea Cluj a primit vizita formației HCM Roman și au cedat înfruntarea cu 28-30. Meciul, contând pentru etapa a patra a sezonului regulat, a fost cel mai agitat de până acum al clujencelor. Dacă sportivele implicate în luptă și-au văzut de joc, arbitrii au ținut să iasă în evidență într-un mod negativ. Deciziile lor au iritat pe toată lumea, de la handbaliste, antrenori, până la suporterii prezenți la meci.

chintoan_cu_hcmroman

Foto: Dan Bodea

”Nu există niciun meci fără nerv, dar sunt foarte iritată de maniera de arbitraj. Nouă ne+au anulat trei goluri, iar pe final de meci Agrigoroaei era cu spatele la poartă și fundul în semicerc, iar arbitrii au dat 7 metri. Au fost prea multe decizii ne la locul lor”, a răbufnit antrenoarea Universităţii, Carmen Amariei. Ca şi cum trei înfrângeri nu ar fi fost suficiente, a venit şi a patra. Baschetbaliştii de la U BT Cluj au pierdut meciul cu Steaua CSM Eximbank București, în finala turneului internațional Cluj City Cup 2015, scor 85-87. Înfruntarea dintre uriaşii de sub panou a avut însă, toate ingredientele unui meci spectacol.

A fost nevoie de două reprize overtime pentru a fi stabilită câștigătoarea turneului. Deşi învins de marea rivală de altă dată, antrenorul echipei clujene, Marcel Ţenter, a avut puterea să facă o analiză, la cald, referitoare la evoluţia echipei sale. „Sunt meciuri de pregătire şi la acest nivel, la acest moment, aşa se petrec lucrurile. Echipa mea a făcut un meci destul de bun, băieţii au rezistat ritmului de joc, dar am avut parcă prea multe ratări din aruncări libere, şi asta în momentele cheie ale jocului. Cred că suntem două echipe care ne vom bate la campionat”, a declarat Marcel Țenter.

În sfârşit, ultimul eşec al wekendului l-am consemnat în memorialul de baschet feminin, „Gheorghe Roman”, unde fetele de la Universitatea au cedat fără drept de apel meciul cu ICIM Arad, scor 51-85 (20-27, 6-20, 13-18, 12-20). Practic, doar în primul sfert şi cel de al treilea, clujencele au reuşit să se apropie de adevrsarele lor. Deşi au derulat o campanie agresivă de atragere de sponsori, oficialii echipei feminine de baschet nu au reuşit, încă, să închege o echipă suficient de puternică pentru a sepra în „renaşterea” aşteptată de atâţia ani de suporterii clujeni.

americanca

Foto: Dan Bodea

Americanca Ashy Grimes a fost principala marcatoare a Universităţii cu 17 puncte, urmăată de Flavia Ferenczi cu 9 reuşite. Turneul Memorial „Gheorghe Roman” va continua, luni şi marţi, cu meciurile ICIM Arad – CSU Alba Iulia şi CSU Alba Iulia – CS Universitatea Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu