CFR / În fotbal e nevoie de mai mult decât noroc

Larie a marcat pentru CFR din penalty, dar nu a putut evita primul eşec ar vişiniilor în actualul campionat (1-2) cu CSMS Iaşi / Foto: Dano Bodea

CFR Cluj a înregistrat, vineri, primul eșec din actuala stagiune a Ligii 1 de fotbal, 0-2, în deplasare cu CSMS Iași. A fost primul meci în care arbitrul nu a mai închis ochii la un fault evident, în suprafața de pedeapsă, și totodată primul meci în care vișinii nu s-au mai autodepășit, așa cum au reușit în meciul cu Viitorul, sau în fața Stelei.

Prima repriză a aparținut în totalitate gazdelor de la CSMS care au presat constant defensiva ardelenilor, iar în minutul 20 al meciului, Golubovic a scăpat perpendicular pe poarta lui Mincă, portarul CFR-ului a avut o intrare necomtrolată, iar arbitrul întâlnirii a dictat penalty și eliminarea goalkeeper-ului clujean. Golubovic a șutat sec, pe mijlocul porții și a deschis scorul.

Jocul a continuat în aceleași coordonate și Enescu a dublat avantajul moldovenilor cu un șut plasat perfect. La cabine s-a intrat la scorul de 2-0, iar antrenorul CFR-ului, Francisc Dican a efectuat încă din startul reprizei secunde două modificări. Voiculeț și Guima au fost aruncați în luptă, iar portughezul a obținut penalty-ul din care CFR a redus din diferență, prin Larie în minutul 78.

Tot Guima a fost eroul unui episod ”nefericit” pe final de joc, când, la fel ca în minutul 78 când a căutat contactul cu piciorul lui Mihalache, pentru a obține lovitura de la 11 metri, doar că de această dată portughezul s-a autoaccidentat și și-a lăsat echipa în opt jucători de câmp, din cauză că Dican efectuase deja toate cele trei schimbări permise de regulament. CSMS Iași se impune la limită, dar meritat în fața CFR-ului și a acumulat 11 puncte, fiind liderul Ligii 1, până la disputarea meciurilor de sâmbătă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu