CFR / Da’ ceasu? Cât a fost ceasu?

Reprezentanţii CFR-ului la TAS au recunoscut vinovăţia clubului faţă de jucătorii către care are datorii, iar judecîtorul a renunţat să-i mai audieze pe fotbaliştii implicaţi. Verdicutl în cazul depunctării se dă vineri, 22 mai / Foto: Dan Bodea

Marţi, 19 mai, a început la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne judecarea cazului depunctării echipei CFR Cluj. În fața judecătorului englez Mark Andrew Howell s-au prezentat cei doi jurişti trimişi de Federaţia Română de Fotbal (FRF), dar şi opt reprezentanţi ai clubului CFR, în frunte cu avocatul elvețian Jorge Ibarolla, fost

judecător TAS și coleg al judecătorului Howell, în compania Rex Sports, care pregătește juriști în specializarea dreptului sportiv. Judecătorul englez a ascultat mărturiile reprezentanților ambelor părți, iar vineri, 22 mai, va comunica verdictul final.

Între FRF și CFR Cluj este un război tacit, dar recunoscut de ambele tabere prin reacțiile reprezentanților celor două organisme. Faptul că forul de la București și-a trimis doi avocați care să susțină cauza Comisiei de Disciplină care a dictat, în prima fază, sancțiunea de 24 de puncte a clubului feroviar, denotă clar că Federația nu mai vrea încă o

înfrângere în fața CFR-ului, după cea înregistrată la sfârșitul lunii martie când TAS a suspendat interdicția de a efectua transferuri a clubului CFR, sancțiune dictată de  Comisiei de Disciplină din cadrul FRF, odată cu penalizarea de 24 de puncte, din cauza datoriilor pe care gruparea clujeană le are faţă de mai mulţi foşti jucători.

Pe ordinea de zi a şedinţei din 19 mai era programată iniţial şi o teleconferinţă în care urmau să fie audiaţi jucătorii faţă de care clubul CFR Cluj are datoriile care au dus la depunctarea echpei. Însă, reprezentanţii clubului ardelean s-au mişcat repede şi au recunoscut în faţa judecătorului TAS comportamentul faţă de jucătorii în cauză.

Avocatul Jorge Ibarolla a dat asigurări că fotbaliştii în cauză îşi vor primi salariile restante după încasarea de către CFR a banilor din drepturile TV. În faţa recunoaşterii vinovăţiei, judecătorul TAS Mark Andrew Howell a renunţat să mai audieze jucătorii.

Decizia englezului este o nouă victorie a CFR-ului în faţa FRF, practic judecătorul TAS urmând să stabilească doar dacă decizia de depunctare a vişiniilor a avut loc înainte, sau după declararea stării de insolvenţă a clubului CFR. Cu alte cuvinte războiul dintre FRF şi CFR se dă acum pe ore! avocații forului de la Bucureşti încearcă să-l convingă pe judecătorul TAS că deciziile Comisiei de Disciplină au avut loc în dimineaţa zilei de 4 februarie, în vreme ce Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea societăţii care administrează clubul CFR Cluj de deschidere a procedurii generale a insolvenţei la orele prânzului, în aceaşi dată de 4 februarie.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. vasile says:

    doamne da sa ne dea pct inapoi ca le-am castigat pe teren!

Postaţi un comentariu