CFR, cu bune și rele. Speranțe pentru 2019

Foto: Dan Bodea

Anul ce a trecut a fost unul cu adevărat memorabil pentru CFR. Vișiniii au câștigat al patrulea titlu național, la capătul sezonului 2017/2018 (conform tradiției, în anul par, după 2008, 2010 și 2012), iar în debutul noii stagiuni (2018/2019) și-au adăugat în palmares și a treia Supercupă.

Tot în 2018, pe banca CFR-ului au stat doi dintre cei mai buni antrenori români – Dan Petrescu și Edward Iordănescu. Primul a simțit cutremurul ce avea să urmeze și a fugit în China, unde a retrogradat cu Guizhou, ultimul a fost ulterior înlocuit cu Antonio Conceicao după eșecul din preliminariile Ligii Campionilor (0-1, acasă, cu Malmo FF).

Tot CFR a fost implicată în cea mai mare umilință din istoria fotbalului românesc (eliminarea din play-off-ul Europa League, 0-2 și 2-3 cu luxemburghezii de la Dudelange). Eliminarea a reprezentat și punctul de cotitură. Dacă tot nu au avut loc la masa bogaților în competițiile continentale intercluburi, măcar în întrecerea internă să facă legea. Și au făcut-o.

Prea mici pentru Europa, zmei în România
După triumful din campionat și fuga lui Dan Petrescu în China, era evident că oricine va prelua banca CFR-ului avea o misiune pe jumătate sinucigașă. Echipa fusese croită pe filosofia lui Petrescu: scopul scuză mijloacele, sau lovește și fugi. „Bursucul” (porecla lui Dan Petrescu – n.a.) a știut foarte bine ce are în curte: jucători îmbătrâniți, adaptați perfect unei tactici ultra defensive, fără pra multe perspective, în orice altă competiție în afară de Liga 1. Salariul exorbitant oferit de chinezi și șansele minimale de a face față în cupele europene l-au determinat pe Petrescu să forțeze ruperea contractului cu CFR.

Succesorul lui, Edward Iordănescu, este un nume important din breasla antrenorilor români. Adept al jocului ofensiv, spectaculos, Iordănescu a început perfect sezonul și și-a trecut în CV primul trofeu – Supercupa României. Remiza din prima etapă (1-1 acasă, cu FC Botoșani), dar mai ales eșecul cu Malmo FF (0-1, acasă, în tururile preliminare a Ligii Campionilor), i-au fost fatale lui Edward. După o noapte lungă, patronul Nelu Varga îl trimitea la plimbare pe Iordănescu, căruia a trebuit să-i achite și 300.000 de euro despăgubiri.

Eliminarea din Liga Campionilor și rușinea istorică din play-off-ul Europa League (CFR a fost eliminată de echipa luxemburgheză Dudelange) a produs un nou seism în Gruia. Președintele din ultimii 16 ani, Iuliu Mureșan, era dat afară fără nicio remușcare de finanțatorul Varga. Între timp, pe banca vișiniilor fusese instalat Antonio Conceicao, antrenorul care nu ar exista fără Liga 1 (tehnicianul portughez nu a obținut niciodată, la nicio echipă pe care a antrenat-o, vreun rezultat important, cu excepția unei promovări din eșalonul secund în prima ligă a Portugaliei, cu Trofense). Conceicao a re-debutat la CFR într-un meci la Călărși.

A fost 0-0, la capătul uneia dintre cele mai slabe prestații ale campionilor României. A urmat o serie de cinci victorii consecutive (în Liga 1 și Europa League) și un recul apocaliptic soldat cu trei înfrângeri (0-2 și 2-3 cu Dudelange în UEFA EL și 1-2 cu Viitorul în Liga 1), și două rezultate de egalitate (0-0 la Mediaș și 1-1, acasă, cu FCSB). Însă, tocmai remiza din Gruia cu FCSB, din 16 septembrie 2018, avea să fie începutul unei perioade impresionante pentru feroviari, care au legat 16 meciuri la rând fără eșec (în Liga 1 și Cupa României) – 12 victorii și 4 rezultate de egalitate.

Mergând pe rețeta lui Dan Petrescu, Antonio Conceicao și-a dus echipa până în fruntea clasamentului cu un avans de 6 puncte în fața rivalei FCSB, la finalul lui 2018. Apărarea continuă să fie punctul forte al feroviarilor, doar 12 goluri încasate. Dar nici în ofensivă vișiniii nu stau deloc rău, CFR-ul având la început de 2019 a treia cea mai bună linie de atac, cu 35 de goluri marcate. În plus, trupa din Gruia dă și golgheterul întrecerii interne, George Țucudean, cu 13 reușite (la egalitate cu Alexandru Mitriță – CSU Craiova).

CFR are, de asemenea, 13 victorii în 21 de meciuri în Liga 1, cele mai multe (FCSB are 12, iar CSU Craiova 11) și o singură înfrângere, capitol la care principalele urmăritoare, FCSB și CSU Craiova stau chiar rău, ambele înregistrând câte cinci eșecuri în cele 21 de etape disputate în 2018.

Rată de succes impresionantă, pentru un globetrotter
António Conceição da Silva Oliveira este unul dintre antrenorii cu cele mai multe meciuri pe banca feroviarilor, din 2004 încoace, de la promovarea echipei în Liga 1. Portughezul vorbeşte rar, doar atunci când îl obligă contractele TV să apară în faţa presei. Zâmbeşte şi mai rar, dar cifrele lui arată excelent. E genul de antrenor care preferă să facă şi abia apoi să spună ceva. Nici nu prea are alternative. Antonio Conceicao este, probabil, singurul antrenor din Liga 1 care are stiulată în contract interdicția de a face ceva fără acordul superiorilor.

Toni este la al treilea mandat pe banca CFR-ului. Statisticile arată că în fiecare dintre precedentele perioade portughezul a adăugat cel puțin un trofeu în vitrina clubului. De la revenirea în Gruia, Conceicao a adunat 27 de partide în toate competițiile (Liga 1, Cupa României și cupele europene), și are o rată de succes incredibilă, de 63%. Concret, în cele 27 de meciuri disputate sub comanda lui Conceicao, CFR-ul a contabilizat 17 victorii, 7 rezultate de egalitate și 3 înfrângeri.

În primul său mandat la Cluj, Toni Conceicao a adunat 37 partide. 25 în Liga I, 5 în Cupa României, 6 în Europa League, plus finala Supercupei României. Doar 7 luni a apucat să antreneze Conceicao pe CFR, în perioada aprilie – noiembrie 2009, suficient pentru a-și trece în palmares Cupa şi Supercupa României. Dat afară de conducerea clubului ardelean când echipa era lider în Liga 1, Toni s-a întors în ţara natală încercând să-şi relanseze cariera.

A prins 16 meciuri pe banca lui Belenenses, după care s-a întors în România şi a mai pregătit formaţiile FC Brașov (17 meciuri) și Astra (5 meciuri în 2012). Următoarele destinaţii au fost Sporting Braga (33 de meciuri la echipa secundă), Moreirense (9 partide) şi Olhanense (10), toate în liga a doua a Portugaliei. Înainte să revină pentru prima oară la CFR, Conceicao mai antrenase în Iordania pe Al-Faisaly, dar şeicii nu au fost mulţumiţi de rezultatele obţinute şi nu i-au prelungit înţelegerea.

În decembrie 2015 a revenit la gruparea feroviarilor clujeni, într-un moment greu pentru echipă. Nici redebutul său pe banca ardelenilor nu a fost unul fericit, înfrângerea cu FC Botoşani, scor 1-2, continuând la acea vreme criza prin care treceau feroviarii. Etapă după etapă, munca lui a început să se simtă şi avea să-și încheie mandatul cu un nou triumf în Cupa României.

Pregătesc ultima parte a sezonului, în Turcia
Vacanța de iarnă a fost cu siguranță una de vis pentru vișinii. CFR are un avans de șase puncte față de FCSB în clasamentul Ligii 1, iar tradiția spune că echipa care intră în noul an pe primul loc va câștiga campionatul. În plus, patronul Varga a făcut un ultim efort și a achitat jucătorilor primele pentru câtigarea campionatului și salariile restante. La începutul săptămânii viitoare, pe 7 ianuarie, este programată reunirea lotului, vizitele medicale și primele ședințe de pregătire, pe plan local.

Cantonamentul de iarnă este programat între 11 şi 26 ianuarie, când feroviarii se vor afla într-un stagiu de pregătire centralizată în staţiunea Belek. Două antrenamente pe zi și minimum patru amicale este programul creionat de Antonio Conceicao. Vișiniii se vor întoarce la Cluj în chiar săptămâna primului meci oficial din 2019, programat pe teren propriu cu FC Hermannstadt, în data de 2 februarie.

63% dintre meciurile pe care CFR le-a disputat în actualul sezon cu Toni Conceicao pe bancă s-au încheiat cu victorii ale vișiniilor (27 de partide -17 victorii -7 egaluri -3 înfrângeri)

Distribuie:

Postaţi un comentariu