CFR Cluj / Stea în devenire

Alin Gherman (foto în roşu) visează să joace la Steaua/ Foto: Tiberiu Matei

Steaua i-a găsit un înlocuitor lui Chiricheş. Chiar în curtea rivalei CFR! La doar 17 ani, Alin Gherman este văzut ca o tânără speranţă a fotbalului românesc. Puştiul joacă pe postul de fundaş central, dar nu ezită să urce nici în atac, pentru a-şi ajuta colegii. Se declară o fire luptătoare şi un fotbalist care se sacrifică pentru binele echipei. „Lovesc bine cu capul, dar şi cu ambele picioare. Ştiu să mă apăr foarte bine, pot să joc pe orice post, chiar şi portar. Îmi place să urc cu mingea la picior, să şutez de la distanţă”, se autocaracterizează Alin.

A primit sfaturi de la Cadu

Ca stil de joc se aseamănă foarte mult cu Vlad Chiricheş, principalul stâlp din apărarea Stelei. „Sunt o fire luptătoare, curajoasă. Nu mi-e teamă de dueluri, mă bat pentru orice minge. Îmi place să fiu stăpân în apărare. Jucătorul meu favorit e Chiricheş. E un fotbalist extraordinar atât ca om, cât şi ca jucător. Mi-ar plăcea ca în viitor să joc în aceeaşi echipă cu el. Când juca Steaua la Bistriţa, tot timpul mă duceam la meciuri. Am mai multe autografe de la jucători”, mărturiseşte Gherman. Ricardo Cadu e un alt model de urmat pentru bistriţean. „Îmi place că e luptător, ţine la echipă, el duce tot greul. Am vorbit cu el, mi-a dat multe sfaturi. E un jucător de la care poţi învăţa. De asemenea, îmi place şi Varane (fundaşul lui Real Madrid, n.red), are calităţi extraordinare”, subliniază Alin.

Visează să ajungă la Steaua

Alin Gherman este legitimat de doi ani la CFR, unde este pregătit de Mihai Pop. Puştiul de 17 ani visează însă să ajungă la Steaua, echipa sa favorită. „Mi-a plăcut de mic fotbalul. Am venit la CFR, pentru că e un club cu renume şi astfel aş putea ajunge mare fotbalist. Visul meu dintotdeauna a fost să îmbrac tricoul Stelei. Mi-aş dori enorm să joc pentru cea mai titrată echipă din România”, sunt dorinţele bistriţeanului. Însă pentru a ajunge la Steaua, Alin e conştient că va trebui să tragă din greu la clubul din Gruia. „Sunt încă tânăr, am tot viitorul în faţă. Trebuie să muncesc mult mai mult, să învăţ din greşeli pentru a-mi atinge obiectivele”, susţine bistriţeanul, unul dintre cei mai buni jucători de la Cupa Liceelor din acest an. A reuşit un euro-gol: şut de la mijlocul terenului, direct în vinclu!

[stextbox id=”custom” caption=”Campion la şah şi instructor de dansuri populare”]

Fotbalul nu e singura pasiune a lui Alin. Puştiul excelează şi la şah, unde a cucerit numeroase premii. „Îmi place şahul, e un joc al minţii, te ajută să îţi dezvolţi imaginaţia. Tatăl meu şi fraţii mei au jucat şi ei şah. Am luat locul trei pe judeţ şi primul loc pe liceu. În 2011, m-am clasat tot pe primul loc în Bistriţa”, dezvăluie Gherman. „Sunt şi instructor de dansuri populare şi DJ la o discotecă din Silivaşu de Câmpie, locul meu natal. Îmi place să fac din toate”, completează Alin, care este elev în clasa XI la Liceul Teoretic „Avram Iancu”, din Cluj-Napoca.

[/stextbox]

 

„Lovesc bine cu capul, dar şi cu ambele picioare. Ştiu să mă apăr foarte bine, pot să joc pe orice post, chiar şi portar. Îmi place să urc cu mingea la picior, să şutez de la distanţă”, Alin Gherman

Distribuie:

Postaţi un comentariu