CFR Cluj a ajuns la 5 victorii consecutive în Liga 1

CFR Cluj a trecut cu scorul de 1-0 de Farul Constanța în meciul din a 5-a etapă a Ligii 1 ți are maximum de puncte. Singura gafă a portarului oaspeților a fost suficientă pentru un nou succes al feroviarilor în Liga 1.

Campioana României a dominat prima repriză a meciului cu Farul. Petrila a ratat prima ocazie importantă în minutul 6, după ce a trecut de Dussaut și a șutat, fără a-i pune, însă, probleme lui Aioani.

La finalul primului sfert de oră al partidei, constănțenii au trecut pe lângă gol după ce De Nooijer a primit mingea în fața porții de la Betancor, fundașul șutând peste poarta lui Bălgrădean.

În minutul 36, CFR Cluj a deschis scorul prin Debeljuh, care a interceptat balonul după ce Aioani a scăpat mingea în urma unui șut puternic al lui Manea. Până la pauză, jucătorii lui Șumudică s-ar fi putut desprinde pe tabelă prin Deac, care a trimis balonul peste poarta lui Aioani, și Rodriguez, care a șutat din afara careului în bară.

În repriza secundă, Farul a avut o șansă importantă de gol în minutul 61. Pitu a șutat de la 25 de metri, însă balonul nu i-a pus probleme lui Bălgrădean, iar constănțenii nu au putut schimba soarta meciului.

George Ganea a ratat cea mai mare oczie în minutul 90+4. Atacantul Farului s-a trezit cu mingea la picior, dar a ratat complet execuția și a pecetluit soarta întâlnirii. În urma acestui rezultat, CFR Cluj rămâne lider neînvins, cu 15 puncte, în timp ce Farul ocupă locul 5, cu 8 puncte.

Distribuie:

Postaţi un comentariu