Baschet/ Două meciuri în trei zile pentru ”U” BT Mobitelco

”U” BT Mobitelco ocupă poziția a patru, cu 13 puncte acumulate/ Foto: Dan Bodea

”U” BT Mobitelco va disputa în intervalul 16-18 noiembrie două partide din cadrul Ligii Naționale de Baschet Masculin. Prima se va juca sâmbătă, 16 noiembrie, la Pitești contra BCMU, iar în 18, clujenii se vor deplasa la București pentru duelul cu Farul Constanța.

Confruntarea contra argeșenilor contează pentru etapa a VIII-a din LNBM. Postul Digi 24 Cluj va transmite meciul în direct, începând cu ora 19.00.

Întâlnirea de sâmbătă va fi a 20-a din ultimii opt ani, iar în precedentele nouă 19 jocuri ardelenii s-au impus de 14 ori, piteștenii de patru și un meci s-a încheiat la egalitate.Ultima dispută dintre cele două grupări s-a consemnat în vara acestui an, în presezon, atunci Clujul și-a adjudecat partida cu 80-70.

Baschetbaliștii pregătiți de Dorin Pintea vor aborda meciul din Trivale cu moralul ridicat, după o serie de trei victorii consecutive împotriva Timbei, Craiovei și a Gazului. „Studenții” se situează pe poziția a patra în clasament, cu 12 puncte acumulate și un bilanț de cinci victorii și două înfângeri. De cealaltă parte, argeșenii vin după două înfângeri la rând, fiind pe locul nouă în clasament, cu trei victorii și patru înfrângeri.

Un amănunt interesant este faptul că cele două combatante se vor întâlni și în sferturile de finală ale Cupei României. Jocurile se vor desfășura în 8 ianuarie la Pitești, respectiv în 12 sub Feleac.

Oficialii încleștării de sâmbătă vor fi Marius Ciulin, Alin Faur și Adrian Habor, iar comisar din partea Federației Române de Baschet va fi Romi Stănciulescu.

Jocul împotriva „lanternei roșii” din Constanța se va juca în devans, luni, 18 noiembrie, de la ora 12.00, în Arena de Baschet din Capitală. Întâlnirea era programată inițial pentru data de 21 decembrie, fiind ultima etapă a turului din Liga Națională.

Alb-negri vor avea o misiune facilă împotriva Farului, aceștia din urmă fiind pe ultima poziție din clasament, cu niciun meci câștigat în opt jocuri bifate în actuala stagiune. Dobrogenii au cu un meci mai mult disputat de către Mobitelco, dar și așa coșaverajul echipei de la malul Mării Negre este unul dezastruos. În opt meciuri jucate aceștia au înscris 357 de puncte și au primit 813. În șapte dispute, ardelenii au 597 de puncte marcate și 541 primite.

În sezonul trecut, Clujul și-a adjudecat ambele confruntări disputate în compania Farului, 103-56 în „Horia Demian”, respectiv 77-65 la Constanța.

Meciul din Arena de Baschet va fi condus de un trio format din Vlad Ghizdăreanu, Alexandru Ivan, respectiv Dragoș Stan, iar comisar din partea FRB va fi Svetlana Drăgușin.

 „Ne așteaptă o nouă deplasare foarte grea, noi cunoaștem echipa Piteștiului, care vine după un start foarte bun de campionat, acum au avut două înfrângeri, dar cred că au puterea să își revină. Ne va aștepta o partidă foarte, foarte grea, ei vin cu orgoliul rănit și cu o mare foame de puncte. Ne dorim foarte mult o nouă victorie, pentru noi orice victorie, mai ales în clasament, contează foarte mult. Cătălin Baciu nu va face deplasarea la Pitești, fiind accidentat. Sper că la meciul cu Farul Constanța să pot folosi cât mai mulți jucătorii tineri”, a declarat Dorin Pintea pentru u-mobitelco.ro

De menționat este faptul că, în programul competițional al alb-negrilor a mai survenit o modificare, jocul împotriva campioanei de la CSU Ploiești, programat inițial să se joace în Ardeal pe 30 noiembrie, se va juca tot în aceeași dată, însă la Ploiești, pe motiv că sala din Cluj-Napoca va fi ocupată în respectiva perioadă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu