Baschet / Dorin Pintea rămâne antrenorul echipei ”U” BT Mobitelco

Milorad Perovic pleacă, Dorin Pintea rămâne antrenor iar jucătorii de bază ai echipei vor avea salariile pe luna ianuarie mai mici cu 50% (Foto: Dan Bodea)

Oficialii clubului de baschet ”U” BT Mobitelco Cluj l-au reconfirmat în funcţia de antrenor principal pe Dorin Pintea. Imediat după înfrângerea din manşa secundă a sferturilor de fianlă din Cupa României, cu BCM U Piteşti, Pintea anunţase că şi-a înaintat demisia şi că aşteaptă oficializarea demersului său de către conducătorii clubului.

Demisia însă nu i-a fost aprobată, astfel că, cel puțin pentru moment, „Bobo” Pintea rămâne antrenorul principal al clujenilor. În schimb, secundul Milorad Perovic va părăsi echipa iar extrema Ivan Kuburovic va fi suspendat timp de două zile. Tot la capitolul măsuri intră și o penalizare de 50% din salariul pe luna ianuarie cu care cei opt jucători ai lui ”U” s-au ales în urma recentei eliminări din Cupa României.

Deciziile au fost luate ca urmare a unei întâlniri ce a avut loc între directorul executiv Mircea Cristescu și unul dintre finanțatorii clubului, Valentin Nica. Păstrarea pe bancă a lui Dorin Pintea pare să fie totuși doar o soluție de moment, întrucât, potrivit tehnicianului, au început căutările pentru aducerea unui nou tehnician.

„Îi mulțumim domnului Perovic pentru aportul adus, dar implicarea dânsului în mod expres în cele două meciuri de Cupa României nu a fost la așteptările pe care le-am avut de la dânsul. În continuare, în stafful tehnic vor rămâne Dorin Pintea și Paul Chetreanu și, la finalul lunii, în funcție de rezultatele celor două meciuri pe care le avem de disputat, vom vedea ce jucători merită sau nu să fie alături de noi și dacă stafful tehnic trebuie îmbunătățit. Cred că toți suntem vinovați pentru acest insucces și fiecare trebuie să se gândească ce poate să facă mai bine, începând cu mine și terminând cu Kuti Nandor, care este cel mai tânăr jucător al acestei echipe”, a transmis Mircea Cristescu echipei sale, potrivit site-ului echipei.

„Nu a depins de mine. Eu mi-am oferit demisia după înfrângerea cu Piteștiul. Am spus că pentru binele echipei fac asta și ca dacă se dorește aducerea unui alt antrenor eu nu am nicio problemă. Conducerea a analizat și a luat aceste măsuri. Antrenorul și jucătorii nu se pot schimba într-o zi sau două așa că eu îmi continui activitatea pentru că avem meciul de vineri, cu Oradea și următorul, cu Rovinariul. În acest timp probabil se va căuta antrenor. Poate va rămâne situația așa, în funcție de rezultatele pe care le voi obține și de ce se va întâmpla în teren”, a declarat pentru Transilvania Reporter tehnicianul Dorin Pintea.

Nici jucătorii nu au fost scutiți, atitudinea și rezultatele obținute în dubla cu BCM U Pitești aducându-le o penalizare de 50% din salariul pe luna în curs. Ivan Kuburovic, extrema clujenilor, a ieșit însă cel mai șifonat. Despre el, Mircea Cristescu a declarat „ atitudinea lui nu mai este cea care a fost la început, iar cu supărări și frustrări nu o să ajungem să rezolvăm nimic. El are timp să mediteze, la fel și noi”.

„Ivan este suspendat două zile. Toate măsurile au fost luate de conducere. Eu nu am știut nimic până în această dimineață când înainte de antrenament am fost convocați în vestiar pentru a ni se comunica deciziile luate”, a confirmat Dorin Pintea.

Cum până la partida de pe teren propriu cu CSM Oradea mai sunt doar patru zile, Dorin Pintea va face front comun cu Paul Chetreanu în încercarea de a revitaliza echipa și de a salva ce se mai poate din acest campionat în care un obiectiv, Cupa României, a fost deja ratat. Tehnicianul a declarat că este încrezător în faptul că jucătorii săi vor înțelege miza partidei și importanța unui rezultat bun.

„Am rămas eu și Paul Chetreanu până la noi modificări. Obiectivele sunt acum calificarea în playoff de pe o poziție cât mai bună în clasament pentru că deja acolo este nevoie de o cu totul altă strategie, începe practic alt campionat. Avem în vederea niște transferuri. Pe fiecare post, pentru că peste tot se pot face îmbunătățiri.  Fiecare în parte trebuie să ne gândim ce am greșit și ce putem face mai bine”, a încheiat Dorin Pintea.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu