Baschet / Cine stă pe bancă?

Carmin Popa (foto, primul din dreapta) a plecat de la Universitatea Cluj, în locul său fiind numit Flavius Lăpuşte, dar la meciul cu BC Mureş Târgu Mureş încă nu se ştie cine va sta pe bancă / Foto: Dan Bodea

Echipa masculină de baschet a Clubului Sportiv Universitatea Cluj întâlnește, joi, de la ora 19.00, formația BC Mureș Târgu Mureș în primul meci al etapei a XIX-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Fără nicio victorie în actualul campionat ”studenții” riscă să nu aibă nici antrenor pe bncă la partida amintită. Flavius Lăpuște a fost numit interimar, până la sfârșitul sezonului, dar oficialii alb-negrilor încă așteaptă de la Federația Română de Baschet, actele fostului jucător al lui U-Mobitelco, pentru a oficializa mutarea la nivel tehnic. ”Este o schimbare de atitudine și avem nevoie de o continuitate. Noi ne jucăm șansa până la sfârșit. Vom vedea la final ce va fi, deocamdată trebuie să depășim acest moment mai puțin bun în care ne aflăm”, a declarat managerul echipei, Claudiu Trîncă. Meciul dintre Universitatea Cluj şi BC MureşTârgu Mureş se va disputa în Sala Sporturilor “Horia Demian”, de la ora 19.00.

Distribuie:

Postaţi un comentariu