Baraj CM / Pantilimon în locul lui Tătăruşanu

Costel Pantilimon a apărat ultima dată poarta echipei naţionale în octombrie 2012, în meciul pierdut de tricolori (1-4) cu Olanda

Pregătirea meciurilor din barajul de calificare la Cupa Mondială din Brazilia au început cum nu se poate mai prost pentru selecţionerul Victor Piţurcă. Mai întâi a primit vestea accidentării căpitanului Chiricheş, acum aşteaptă respunsul medicilor în privinţa lui Tătăruşanu şi a lui Torje. Între timp la lot a fost convocat de urgenţă Costel Pantilimon.

„Tătă” are probleme lombare
Portarul campioanei României, Ciprian Tătăruşanu, s-a prezentat la reunirea lotului echipei naţionale accidentat. El a fost supus unor examinări medicale acuzând dureri acute în zona lombară şi nu s-a antrenat alăpturi de ceilalţi tricolori la prima şedinţă tehnică.

Echipa medicală din staff-ul lui Piţurcă nu a dat încă un verdic în ceea ce-l priveşte pe Tătăruşanu, dar selecţionerul l-a convocat de urgenţă pe Costel Pantilimon (Manchester City) deşi îi mai are la dispoziţie pe Bogdan Lobonţ şi Silviu Lung jr pentru postul de portar. Convocarea lui Pantilimon este una firească în condiţiile în care Lobonţ nu mai este titular de ani buni la echipa sa de club AS Roma, iar Lung jr are evoluţii oscilante.

În plus, fostul portar al Politehnicii Timişoara este titular de patru meciuri în echipa miliardarilor de la Manchester City, unde i-a „suflat” postul portarului titular în naţionala Angliei, Joe Hart. Costel Pantilimon nu a mai prins poarta echipei naţionale a României din 16 octombrie 2012, de la înfrângerea „tricolorilor” 1-4, pe teren propriu cu Olanda, în meciurile din faza grupelor.

Indiferent de ce vor decide medicii în privinţa lui Tătăruşanu, Costel Pantilimon va rămâne în lotul echipei naţionale pentru ambele meciuri cu Grecia.

Chiricheş în stand by
Căpitanul naţionalei de fotbal a României, Vlad Chiricheş, a anunţat că îşi va amâna operaţia de refacere a piramidei nazale, iar dacă medicii clubului Tottenham Hotspurs îşi vor da acceptul se va alătura lotului „tricolor” pentru meciul retur cu Grecia. În locul său a fost adus la stagiul de pregătire Dragoş Grigore de la Dinamo.

La primul antrenament şi Gabriel Torje a acuzat dureri musculare, în urma unui duel cu Bănel Nicoliţă. Cei doi s-au contrat la o minge, iar fotbalistul lui Espanyol Barcelona a fost preluat de echipa medicală. În cele din urmă Torje a reintrat în programul de pregătire al echipei, dar va fi monitorizat îndeaproape de meci pentru a nu risca o accidentare gravă.

Cele două meciuri din play-off-ul de calificare la turneul final al Cupei Mondiale din 2014, contra Greciei, sunt programate la 15 noiembrie, ora 21.45, pe stadionul Giorgios Karaiskakis din Pireu şi la 19 noiembrie, ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Cociş, lăudat de Piţurcă
Singurul fotbalist clujean din lotul convocat de Victor Piţurcă pentru meciurile cu Grecia, Răzvan Cociş, a fost lăudat de selecţioner, care a explicat şi de ce a ales să-l readucă pe clujean la naţională. „Cociş este un jucător disciplinat şi se mulează perfect pe ceea ce va trebui să jucăm noi la Pireu. În Grecia e obligatoriu să nu luăm gol, aşa că prima grijă va fi apărarea. Cociş are jocuri în picioare şi va închide mijlocul terenului alături de Bourceanu şi Lazăr”, a declarat Piţurcă.

Răzvan Cociş este unul dintre jucătorii preferaţi ai tehnicianului care l-a mai convocat pentru alte 9 partide din actualul său mandat. Ultima apariţie a clujeanului în tricoul echipei naţionale a fost la meciul tur cu Turcia, câştigat de România cu 1-0.

Distribuie:

Postaţi un comentariu