Automobilism / Şi-au salvat maşina, au pierdut puncte

Simone Tempestini şi Dorin Pulpea s-au întors fără puncte din Austria dar sunt optimişti în ceea ce priveşte etapa a doua a Campionatului European de Raliuri

Echipajul clujean de raliuri format din Simone Tempestini şi Dorin Pulpea a abandonat cursa programată la începutul acestui an desfăşurată la Jaennerrallye, în Austria, în cadrul primei etape din Campionatul European de Raliuri. Decizia celor doi a fost una imperativă, după ce şi în prima zi de concurs au fost nevoiţi să abandoneze.

Fără puncte dar mai experimentaţi
Simone Tempestini şi Dorin Pulpea se întorc la Cluj fără să fi acumulat vreun punct în clasamentul Campionatului European de Raliuri dar, cursa din Austria a însemnat încă o experienţă pentru echipajul Napoca Rally Academy.

După abandonul din prima zi a întrecerii, clujenii au luat startul în cea de a doua zi în super rally, însă, o mică ezitare a pilotului Simone Tempestini, pe a patra specială a concursului a fost suficientă pentru ca suspensiile maşinii să fie avariate.

“Cu fiecare kilometru parcurs, suspensia se deteriora tot mai tare şi atunci am decis să nu mai continuăm cursa. Am fost obligaţi să abandonăm, e drept, dar suntem multumiţi de informaţiile acumulate în Austria şi de ritmul avut pe probele pe care nu am avut probleme”, a declarat Simone Tempestini.

Pentru echipajul clujean urmează Rally Liepaja în Letonia, a doua etapă din Campionatul European de Raliuri. “Am luat startul şi în 2013 în Letonia, deci din punctul acesta de vedere avem un avantaj. Este un raliu dificil dar care mi-a placut foarte mult. Sper că acolo nu vor mai apărea probleme şi vom aduna primele puncte din 2014”, a spus juniorul echipei Napoca Rally Academy.

Rally Liepaja se va desfăşura în perioada 31 ianuarie – 2 februarie pe macadam şi zăpadă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu